Riscul tendinţelor populiste în Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Riscul tendinţelor populiste în Europa

Externe 29 Noiembrie 2010 / 00:00 429 accesări

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, şi-a exprimat preocuparea în legătură cu riscul unui val de populism în Europa, îndemnând politicienii să apere valorile europene, conform unui interviu acordat postului de radio Europe 1. “Există în prezent în Europa un val de populism al extremelor care este foarte serios şi care mă îngrijorează. Observ că în societăţi caracterizate prin democraţie şi deschidere apar tendinţe naţionaliste, şovine, xenofobe, uneori chiar un populism agresiv”, subliniază Jose Manuel Barroso. “Populismul, adică manipularea temerilor folosind argumente iraţionale, apare de multe ori. De aceea, fac apel la toate forţele democratice şi proeuropene să utilizeze o anumită pedagogie pentru explicarea valorilor noastre”, subliniază preşedintele CE. “Mă adresez şi Franţei. Este nevoie ca politicienii francezi să le explice cetăţenilor de ce avem nevoie de Europa, evitând să alimenteze tendinţele populiste împotriva Europei”, a adaugă acesta. Relaţiile dintre Paris şi Bruxelles s-au degradat anul acesta din cauza problemei romilor. Comisia Europeană a suspectat Franţa că nu respecta legislaţia europeană privind libera circulaţie a cetăţenilor europeni, după măsurile de expulzare a romilor spre România şi Bulgaria. “Incidentul s-a încheiat şi nu există nimic care să afecteze relaţiile de încredere şi prietenie”, a conchis Barroso.

Taguri articol


12