Cititorii sensibili, care preferă plăcuta companie a versurilor, sunt aşteptaţi joi, de la ora 17.00, la întrunirea cenaclului „Mihail Sadoveanu” al Cercului Militar Constanţa, pentru a fi martorii unui eveniment editorial de suflet: lansarea volumului „Mă iartă că te-am iubit”, semnat de Rita Drumeş. Scriitoare care împărtăşeşte celorlalţi, cu generozitatea specială a oamenilor frumoşi, din „cămara sufletului ei”, Rita Drumeş este un suflet pentru care iubirea reprezintă modul său de a se raporta la lume şi la ceilalţi.
Versurile sale, o simfonie a inefabilului iubirii, deşi aparent simple, sunt „vii”, izvorâte din interior, cu o frumuseţe intrinsecă amintind de ceea ce zicea Denis Diderot: „Simplitatea este unul dintre principalele caractere ale frumuseţii”. „Poeziile mele sunt frânturi de viaţă trăită, ele se adresează celor care ştiu că frumosul poate să doară, că oamenii se împlinesc ca oameni cu ajutorul oamenilor, că iubirea este singurul izvor care nu seacă niciodată”, mărturiseşte autoarea. Citate din Emil Cioran, Octavian Paler, Rainer Maria Rilke, Jose Saramago, Antoine de Saint-Exupery, Albert Camus, Vaclav Havel sau proverbe tibetane însoţesc şi susţin gândurile lirice ale autoarei. Latura de poet a Ritei Drumeş este completată de cea de grafician, reprezentările în alb-negru fiind metamorfoze subtile ale feminităţii şi propriei sensibilităţi.
Volumul, apărut anul acesta, la Editura New Line, în colecţia Noblesse, este prefaţat de prof. Guner Akmolla, postfaţa fiind semnată de prof. ing. Simina Silvia Şcladan, redactor la revista „Moldova literară”.
„Într-o societate care-şi trăieşte viaţa de astăzi pe mâine, având un trai haotic, am ales să vorbesc oamenilor despre iubire. Acum mai mult decât oricând avem nevoie de iubire, de oameni care să ne ajute să ne regăsim drumul spre noi înşine. Trăim timpuri în care a spune „te iubesc” poate părea desuet şi totuşi, niciodată iubirea nu va fi desuetă”, subliniază Rita Drumeş, care, în cel de-al doilea volum care-i poartă semnătura - primul, de proză, se numeşte „Staccato - Frânturi de viaţă” - le împărtăşeşte celorlalţi din preaplinul trăirilor sale.