Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, la un post de televiziune, că PSD şi PNL trebuie să pună “la congelator” rivalităţile, pentru moment, în condiţiile în care obiectivul principal este dărâmarea Guvernului Boc. Geoană a spus că el poate să înţeleagă “obsesia” liberalilor în ceea ce priveşte PSD, care este un partid mare şi, momentan, partidul numărul unu în sondaje, dar şi “germenul de rivalitate pentru ce va să fie după alegerile viitoare”. Însă el a pus accentul pe unitate, în lupta cu Cabinetul Boc al nşpelea: “Va fi o bătaie între stânga şi dreapta, între PSD şi PNL, pentru următorii 20 de ani”. Potrivit şefului Senatului, obiectivul minimal al Opoziţiei este căderea Guvernului condus de Emil Boc, iar obiectivul maximal dărâmarea regimului lui Băsescu. Social democratul a precizat că există şanse ca UDMR să nu mai rămână la guvernare, în condiţiile în care, “dacă rămân la guvernare, asta înseamnă că garantat UDMR nu rămâne în Parlament”, la viitoarele alegeri. Geoană a apreciat că limbajul folosit în ultima perioadă la nivel politic nu va fi urmat de liderii viitori: “După Băsescu nu mai vine alt Băsescu, e prea mult un Băsescu!”.