„River Splendor”, acostat două zile la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O nouă premieră în Port

„River Splendor”, acostat două zile la Constanţa

Social 05 Iunie 2013 / 00:00 462 accesări

În ultimii doi ani a crescut numărul navelor fluviale care au poposit în Portul Constanţa şi au adus turişti străini pe pământ românesc. Şeful Terminalului de Pasageri din Portul Constanţa, Teodor Patrichi, spune că, iniţial, erau progranmate 13 escale ale pasagerelor fluviale în Dana 0 de Pasageri, dar lor li s-a adăugat acostarea, ieri, a navei „River Splendor”, anunţată din scurt de reprezentanţii companiei. „River Splendor” este pentru prima dată la Constanţa. „Pasagerul are 172 de turişti la bord, majoritatea americani care vin de la Budapesta. Ei au făcut un tur de oraş la cele mai importante obiective turistice urmând ca mâine (astăzi - n.r.) să plece spre Bucureşti şi să ia avionul pentru a se întoarce în capitala Ungariei. Locul lor va fi luat de alţi turişti străini care vor veni pe calea aerului la Bucureşti şi apoi la Constanţa pentru a se îmbarca pe „River Splendor”. Nava va pleca din Portul Constanţa joi (mâine - n.r.) la ora 13.00”, a declarat şeful Terminalului de Pasageri.

În următoarele zile sunt programate să ajungă în Portul Constanţa şi alte nave maritime şi fluviale precum „River Concerto”, „River Aria”, „Costa Mediteranea”, „River Adagio”, „Thompson Celebration” şi „Seabourn Odyssey”. De la începutul sezonului de croaziere, sfârşitul lui martie, şi până în prezent, nouă pasagere au adus turişti străini la Constanţa. Printre ele se numără „Artania”, „Silver Spirit”, „River Adagio” şi „Kristina Katarina”. Reprezentanţii Portului Constanţa estimează că, în acest an, 40.000 turişti străini vor vizita România la bordul navelor de pasageri care vor acosta în Portul Constanţa.

Taguri articol


12