Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis marţi să acorde despăgubiri de 15.000 de euro unui cetăţean moldovean care a participat la protestele din 7 aprilie 2009 şi care susţine că a fost bătut de poliţişti, în urma plângerii depuse de acesta în urmă cu doi ani. Andrei Taraburcă susţine că a fost luat de pe stradă, de poliţie, la 7 aprilie 2009, în timp ce voia să se urce într-un taxi. Tânărul în vârstă de 23 de ani susţine că a fost dus de trei poliţişti la comisariatul din sectorul Botanica, unde a fost închis într-o celulă şi bătut până a leşinat. Ulterior, el a fost transferat la comisariatul general, unde a fost supus unei expertize medico-legale. Deşi el susţine că leziunile sale erau vizibile cu ochiul liber, medicii nu au depistat urme de violenţă, tânărul fiind mutat apoi la penitenciarul 13. În R. Moldova, Andrei Taraburcă a pierdut toate procesele şi apoi a depus o plângere la CEDO. După aproape doi ani, instanţa a decis că acesta a fost într-adevăr maltratat în urma evenimentelor din aprilie 2009. Curtea a obligat statul să îi plătească tânărului despăgubiri în valoare de de 15.000 de euro.
În urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, sute de persoane s-au plâns că au fost bătute de poliţişti. Conducerea de atunci a Ministerului de Interne a negat că cineva ar fi fost arestat. În plus, niciun poliţist şi niciun oficial moldovean nu au fost pedepsiţi de instanţele naţionale. Acesta este primul caz referitor la evenimentele din 7 aprilie 2009 pierdut de R. Moldova la CEDO.