Robert de Niro deschide un restaurant la Budapesta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Robert de Niro deschide un restaurant la Budapesta

Monden 24 Iulie 2010 / 00:00 363 accesări

În luna septembrie îşi va deschide porţile, la Budapesta, primul restaurant Nobu din Europa Centrală, în incinta hotelului Kempinski Corvinus. Printre proprietarii imperiului de restaurante Nobu se numără celebrul actor Robert de Niro şi producătorul de film Meir Teper. Pe o suprafaţă totală de 500 de metri pătraţi, al cărei design a fost realizat de grupul Rockwell, vor fi servite clienţilor preparate rezultate din fuziunea bucătăriei japoneze cu cea sud-americană. Rogan Antal, primarul districtului V din Budapesta, este de părere că restaurantul poate ajuta ca Budapesta să redevină un oraş mondial modern. Iubitorii din Europa Centrală ai bucătăriei japoneze pot degusta, astfel, la Budapesta, specialităţile celebrului lanţ de restaurante, capitala ungară urmând să îşi ocupe cu mândrie locul în cadrul imperiului Nobu, după oraşe precum Londra, Tokyo, Moscova sau Los Angeles. Proprietarul Nobu Ungaria, Andy Vajna, afirmă că prin deschiderea restaurantului, un vechi vis al său a devenit realitate, el fiind un mare iubitor al artei culinare a lui Nobu Matsuhisa, principalul maestru bucătar şi cel care a dat numele lanţului. Andy Vajna se declara mândru că a putut aduce în Ungaria restaurantul nipon cu cel mai mare renume mondial.

Taguri articol


12