Actorul britanic Robert Pattinson, unul dintre starurile francizei Twilight / Amurg, a fost desemnat pentru al doilea an consecutiv drept cel mai sexy bărbat din lume, în urma unui sondaj organizat de revista „Glamour”. De altfel, topul 50 al celor mai sexy bărbaţi din lume a fost dominat în acest an de actorii din seria de mare succes, care au ocupat patru din primele cinci poziţii. Poziţia a doua în clasament a fost ocupată de actorul Taylor Lautner, în vârstă de 18 ani, care interpretează rolul vârcolacului Jacob Black, rivalul vampirului Edward Cullen, nimeni altul decât Robert Pattinson. Alţi doi actori din această serie cu vampiri, Xavier Samuel şi Kellan Lutz, au ocupat poziţiile a patra, respectiv a cincea. Actorul Ian Somerhalder, starul serialului de televiziune „The Vampire Diaries”, a ocupat locul al treilea.
Lista celor mai sexy bărbaţi din lume, care a fost alcătuită pe baza voturilor exprimate de peste 50.000 de cititori ai revistei „Glamour”, conţine multe surprize, multe dintre starurile clasate pe poziţii fruntaşe în anul trecut coborând vertiginos în topul din 2010. Actorul Johnny Depp a coborât de pe locul al doilea până pe locul al şaselea, iar fotbalistul David Beckham a coborât de pe poziţia a patra până pe locul al 21-lea. George Clooney s-a clasat pe poziţia a 35-a, iar Leonardo DiCaprio, Keanu Reeves şi Jude Law, care au ocupat poziţii de vârf în anii precedenţi, nu au mai fost incluşi în topul din 2010. Următoarele poziţii din Top 10 au fost ocupate în ordine de cântăreţul Justin Bieber şi de actorii Gerard Butler, Hayden Christensen şi Channing Tatum.
Top 20 Glamour cei mai sexy bărbaţi în 2010 arată astfel: 1. Robert Pattinson; 2. Taylor Lautner; 3. Ian Somerhalder; 4. Xavier Samuel; 5. Kellan Lutz; 6. Johnny Depp; 7. Justin Bieber; 8. Gerard Butler; 9. Hayden Christensen; 10. Channing Tatum; 11. Orlando Bloom; 12. Chace Crawford; 13. Chris Brown; 14. Justin Timberlake; 15. Cristiano Ronaldo; 16. Ryan Gosling; 17. Ed Westwick; 18. Ashton Kutcher; 19. Jake Gyllenhaal; 20. Bradley Cooper.