Data prezidenţialelor, stabilită în zilele următoare Guvernul a discutat, ieri, varianta ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să fie organizat la 22 noiembrie, dar a stabilit ca o decizie finală în acest sens să fie adoptată în zilele următoare, cel mai probabil în şedinţa de sîmbătă, au spus ...
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor trebuia ieri să supună discuţiei solicitarea PD-L privind desfiinţarea Comisiei Udrea, raportul secretarului general al Camerei referitor la interceptările din Comisia Udrea şi propunerea Robertei Anastase privind suspendarea activităţii comisiei. Conducerea Camerei s-a ...
Diaconescu consideră necesară desemnarea rapidă a viitorului comisar Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, la un post de radio, că ar fi foarte util şi necesar pentru diplomaţia română ca negocierile pentru desemnarea viitorului candidat al României pentru postul de comisar să se ...
Confruntat cu perspectiva unor masive mişcări sindicale pe fondul măsurilor adoptate pe timp de criză, Guvernul riscă să agite şi spiritele tinerilor, prin soluţiile pe care doreşte să le adopte pentru reforma în educaţie. Dezbaterile organizate în ultimele două zile pe marginea sistemului de ...
Funcţionarii din cadrul Ministerului Turismului (MT) au tratat cu indiferenţă comisia parlamentară de anchetă constituită în cazul ministrului Elena Udrea. După ce, luni, Udrea a anunţat că nici ea şi nici vreun angajat al ministerului nu se va mai prezenta în faţa comisiei, ieri, membrii comisiei Udrea ...
Această întrebare retorică şi ironică a fost rostită, sub forma unei exclamaţii, de Viorel Hrebenciuc, în faţa unui reporter de televiziune, după izbucnirea scandalului în legătură cu înregistrările discuţiilor neoficiale din cadrul comisiei parlamentare care anchetează cazul Elenei Udrea. Deşi nu ...
Cazul ministrului Elena Udrea de vină din ce în ce mai interesant, odată cu avansarea anchetelor. Dacă, în cazul Ridzi, PD-L nu a mişcat un deget pentru a-şi apăra ministrul, pentru Elena Udrea au fost puse în mişcare toate structurile partidului şi nu numai. La sfîşitul săptămînii trecute, pe mai ...
Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu a declarat, ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), că democrat-liberalii nu resping ideea dezbaterii celor trei pachete de legi privind reforma educaţiei: Adomniţei, Andronescu şi Miclea, “plecînd, în schimb, de la principiile acceptate deja ...
Congresul PSD se va organiza în perioada 12-19 septembrie Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, aseară, că liderii PSD au stabilit intervalul 12-19 septembrie pentru organizarea Congresului partidului. Hrebenciuc a precizat, la finalul şedinţei grupului strategic de ...
A 107-a ediţie a Zilei Marinei s-a petrecut sub semnul absenteismului în ceea ce priveşte oficialităţile. Dacă în anii anteriori tribuna oficială era plină de miniştri, secretari de stat sau aleşi locali, anul acesta, cele mai multe scaune au rămas goale. Singurii prezenţi la manifestările prilejuite de ...
Alianţa Civică cere autorităţilor să facă public dosarul Revoluţiei Alianţa Civică solicită autorităţilor din România să pună în aplicare deciziile CEDO şi să facă public dosarul Revoluţiei din 1989 şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de starea sănătăţii liderului Asociaţiei 21 ...
Majoritatea funcţiilor de conducere sînt ocupate de bărbaţi, doar 19% dintre miniştri şi 9,76% dintre parlamentarii români fiind femei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între femei şi bărbaţi (ANES), prezentate ieri. Potrivit studiului realizat de ...
Într-adevăr, acum două zile, PD-L pare să fi dezgropat securea războiului împotriva PSD, deşi nimeni din coaliţie, cel puţin judecînd după declaraţiile publice de pînă acum, nu prevede o destrămare prea rapidă a înţelegerii politice dintre cele două partide! Totuşi, pe măsura apropierii ...
Procurorul general Codruţa Kovesi a trimis, ieri, Parlamentului, solicitarea de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, cercetată în cazul contractelor cu Artisan şi Mark privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului. Fostul ...
Politicieni, magistraţi şi miniştri au reacţionat, ieri, după prezentarea raportului CE pe tema situaţiei Justiţiei din România, raport în care Executivul comunitar a arătat că nu este necesară activarea clauzei de salvgardare. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: “Raportul CE relevă că ...
Neconstituţională din cauza criteriului încrederii Curtea Constituţională (CC) arată în motivarea deciziei prin care a statuat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) şi Corpul de Control al primului-ministru este neconstituţională că prin criteriul ...