Plenul Senatului a respins ieri, cu 11 voturi pentru, 60 împotrivă şi 4 abţineri, propunerea legislativă iniţiată de deputatul PDL Roberta Anastase, prin care se modifica şi completa Legea Avocatului Poporului şi prin care ar fi fost înfiinţat Avocatul Copilului. „Prezenta propunere legislativă ne ...
Şeful campaniei electorale a PDL, Vasile Blaga, şi-a depus, ieri, moţiunea pe baza căreia va candida la funcţia de preşedinte al PDL în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului din 30 iunie. Potrivit unor surse din partid, printre liderii PDL pe care Vasile Blaga îi va propune în echipa sa ...
Pe vremea comunismului se vorbea despre „mâna lungă a securităţii”. Astăzi discutăm despre mâna lungă a lui Traian Băsescu, „mână” ce a încercat să-l ajungă şi pe Victor Ponta, prin intermediul unor informaţii controversate aduse de la revista „Nature” de fostul ...
Se spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. PDL a avut puterea, dar, dintr-un soi de infantilitate politică, a pierdut-o. La fel s-au dus pe copcă şi alegerile locale, care au venit ca un soi de plată pentru guvernarea dezastruoasă portocalie. Acum pedeliştii se grăbesc să-şi caute ...
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, şi-a amânat vizita în China, care trebuia să aibă loc în aceste zile, în timp ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, urmează să plece săptămâna viitoare în Israel. Blaga a anunţat, marţi, în şedinţa Biroului Permanent, amânarea vizitei în ...
REPROŞURI Haita portocalie, care şi-a schimbat blana pentru alegerile locale, dar nu şi năravul, a început să-şi devoreze propriii membri. După ce au pierdut lamentabil alegerile locale, ciolănarii portocalii s-au adunat cu mic cu mare, cu blonde şi brunete, roşcaţi şi şateni, la Palatul Parlamentului ...
Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, ieri, întrebată dacă demisionează din conducerea partidului, că situaţia din PDL trebuie discutată în interiorul partidului. „Nu stau să discut problemele din PDL, opţiunile mele cu presa, le discut în interiorul partidului meu, aşa cum am ...
Premierul Victor Ponta a avertizat, joi seară, că îi va demite din Guvern şi îi va deferi justiţiei pe toţi cei care \"vor face ca cei din fosta guvernare\" încălcând legea. El a arătat cum partidul aflat la guvernare până acum \"a ţinut-o în braţe\" pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei ...
DE OCHII LUMII Cât timp au fost la guvernare, pedeliştii s-au făcut că au uitat că avem o Constituţie mai presus de orice normă scrisă sau nescrisă care garantează respectarea dreptului fiecărui cetăţean al României, dar şi punerea corectă în aplicare a legilor ţării. Mai mult decât atât ...
DE OCHII LUMII Cât timp au fost la guvernare, pedeliştii s-au făcut că au uitat că avem o Constituţie mai presus de orice normă scrisă sau nescrisă care garantează respectarea dreptului fiecărui cetăţean al României, dar şi punerea corectă în aplicare a legilor ţării. Mai mult decât atât ...
Valeriu Zgonea consideră că recentele declaraţii publice ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care o ataca pe Mariana Câmpeanu printr-un comunicat de presă oficial, cu antetul Camerei Deputaţilor, reprezintă o nouă confirmare a faptului că aceasta nu îşi are locul în a treia funcţie ...
Premierul Victor Ponta a caracterizat-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, ca fiind lipsită total de raţiune şi bun-simţ urmare a declaraţiilor publice susţinute de aceasta faţă de ministrul Muncii şi a spus membrilor Guvernului că nu va accepta astfel de gesturi incalificabile. Marţi ...
PDL înregistrează, pe zi ce trece, tot mai multe pierderi de cadre. Astfel, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, la începutul şedinţei plenului, că deputaţii Daniel Bărbulescu, Andrei Valentin Sava şi Gheorghe Coroamă vor pleca de la PDL la PSD, iar deputatul Roman ...
UNINOMINAL PUR Cabinetul Ponta a şi intrat în „pâine” la numai câteva ore după ce 284 de parlamentari au decis că e vremea ca Uniunea Social Liberală să preia frâiele ţării. La primele ore ale dimineţii de ieri, primul ministru, Victor Ponta, s-a prezentat la Senat pentru a susţine proiectul ...
Liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa a anunţat, ieri, că cererea pentru demiterea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, va fi trimisă către Comisia Juridică, urmând ca, pe baza raportului, să se întoarcă în Biroul Permanent. ”S-a trimis la Comisia Juridică, Disciplină şi ...
LUPTĂ CÂŞTIGATĂ Membrii Puterii, fie ei portocalii, fie deghizaţi, s-au împuţinat suficient de mult încât acum Opoziţia să deţină majoritatea la Senat. Demisia senatorului PDL de Iaşi, Mihaela Popa, şi înscrierea ei în PNL a făcut posibilă sporirea numărului de membri în tabăra senatorială a ...