Robin Williams avea "probleme serioase cu banii"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Robin Williams avea "probleme serioase cu banii"

Cultură 13 August 2014 / 10:38 297 accesări

Actorul Robin Williams, găsit spânzurat în casa sa din California, se lupta cu depresia și cu grijile financiare, susține The Daily Telegraph. Robin Williams a fost găsit spânzurat cu o curea și cu tăieturi superficiale pe încheietura mâinii stângi după ce le-a spus prietenilor că avea "probleme serioase cu banii" și a încercat să se trateze de depresie în săptămânile dinainte de moarte. Actorul în vârstă de 63 de ani, despre care se spunea la un moment dat că ar avea o avere de circa 127 de milioane de dolari, se plângea că a pierdut o mare parte din bani pe pensiile alimentare date celor două foste soții, și a încercat să își vândă ferma de 600 de acri din California, pentru a face rost de bani. Ultimul său acces de depresie, pe care cele câteva săptămâni într-o clinică de reabilitare nu au reușit să-l îndepărteze, ar fi fost declanșat în parte de anularea ultimului său show televizat The Crazy Ones in May", după doar o serie. "Vorbea doar despre probleme serioase cu banii... Se știa că Robin era generos cu prietenii și cu familia când era în culmea succesului și că ar fi ajutat pe oricine ar fi avut nevoie", a povestit un prieten de familie, citat de site-ul american Radar Online. În ultimii doi ani însă, actorul încercat să își vândă ranch-ul său din Napa Valley, în apropiere de San Francisco, explicând că nu și-l mai poate permite, însă în pofida faptului că a scăzut prețul de la circa 36 de milioane de dolari la aproximativ 30 de milioane, nu au existat cumpărători. Actorul a recurs chiar la vânzarea unei părți a colecției sale de 50 de biciclete pentru a face rost de bani. În luna septembrie a anului trecut, Williams, care s-a mutat într-un bungalou relativ modest în Tiburon, lângă San Francisco, moștenit de la mama sa în 2001, a vorbit despre faptul că trebuie să renunțe la stilul de viață anterior și să accepte roluri pentru "a plăti facturile" după divorțurile de Valerie Velardi în 1988 și de Marsha Garces în 2008, care l-au costat, potrivit relatărilor, aproximativ 34 de milioane de dolari.

Taguri articol


12