ATAC Un punct esenţial pe agenda Consiliului Naţional al PSD, care a avut loc sâmbătă, la Sala Palatului din Capitală, l-a reprezentat proiectul de lege privind descentralizarea, care va fi susţinut şi în Parlament până la jumătatea acestei luni. Analizat iniţial vineri, în “Atelierele viitorului”, o acţiune organizată de departamentele Consiliului Naţional al PSD, proiectul descentralizării a fost comentat de preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, care a spus că prin acest proiect se închid robinetele pentru funcţionarii din ministere. „Proiectul descentralizării i-a deranjat pe funcţionarii din ministere. Este de înţeles într-un fel, deoarece, atunci când unele decizii sunt transferate de la Bucureşti către autorităţile locale, cei care erau „la butoane” nu mai pot tăia şi spânzura. Le-am spus-o (funcţionarilor din ministere - n.r.) ieri (vineri - n.r.), le-o spun şi astăzi (sâmbătă - n.r.): se închid nişte robinete pe care le deschideau cei de la centru, care îşi inventau în fiecare an tot felul de atribuţii, punând tot felul de obligaţii pentru cetăţeni în obţinerea diferitelor avize. Se ajunsese în situaţia în care multe autorităţi locale au renunţat la a mai realiza proiecte de dezvoltare, pentru că numărul de avize era mult prea mare”, a spus Dragnea. El a adăugat că, dacă se continuă această acumulare de putere la centru, până la urmă cei care suferă sunt cetăţenii. „Proiectul descentralizării este foarte important pentru noi şi de aceea a fost trecut în programul de guvernare. Proiectul a fost asumat de Victor Ponta, care a dat dovadă de curaj atunci când şi l-a însuşit”, a spus Dragnea.
DATORII În altă ordine de idei, vicepremierul Liviu Dragnea a adăugat că Guvernul Ponta a reuşit să şteargă foarte multe din datoriile lăsate de guvernele conduse de Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu. „Vorbim de miliarde de lei, generate de cei care au fost înaintea noastră şi care au avut prostul obicei de a nu plăti ceea ce au comandat. Este ca şi cum au mers la restaurant, au comandat, au mâncat şi băut, iar apoi s-au ridicat şi au plecat, lăsându-i pe alţii să plătească”, a spus Dragnea.