În cadrul unui proiect numit Robotic Tentacle Manipulator, inginerii militari americani dezvoltă roboţi serpentiformi capabili să execute misiuni periculoase în locul soldaţilor, cruţând astfel multe vieţi omeneşti. Roboţii ar putea inspecta suprafaţele de teren în căutarea unor bombe artizanale, care au făcut multe victime în rândul soldaţilor occidentali, în războaiele din Afghanistan şi Irak, şi le-ar dezamorsa. Roboţii militari vor fi dotaţi cu senzori electronici, detectoare cu laser şi echipamente de redare a imaginilor 3-D, ce permit evaluarea formei şi a proprietăţilor fizice ale obiectelor, precum şi cu braţe robotice capabile să mânuiască respectivele obiecte. Asemenea roboţi ar avea multiple avantaje: pot fi fabricaţi în diferite mărimi; pot lucra în echipă, acoperind o întreagă încăpere sau o suprafaţă de teren într-un timp scurt; se pot deplasa pe terenuri accidentate, pot urca trepte şi pot chiar să deschidă uşi, graţie braţelor mobile, cu multe articulaţii.