Rochia de mireasă cu cele mai multe cristale este din România!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cartea Recordurilor:

Rochia de mireasă cu cele mai multe cristale este din România!

Monden 30 Martie 2010 / 00:00 525 accesări

Creatoarea de modă din România, Cosmina Englizian, a intrat în Guiness World Records, pentru realizarea rochiei de mireasă cu cele mai multe cristale. Rochia, denumită Crystal Dream, a fost visul Cosminei Englizian, timp de mai bine de doi ani, însă, de-abia anul trecut, în luna martie, designerul s-a decis să materializeze această fantezie. Intenţia originalei artiste nu a fost aceea de a câştiga sau doborî vreun record mondial, ci de a crea o rochie unică, distinsă, fină, din dantelă cu cristale. Astfel, pe parcursul a jumătate de an, dantela lungă de 40 de metri folosită la realizarea Crystal Dream a fost accesorizată cu peste 55.000 de cristale şi perle de la faimoasa casă Swarovski.

Rochia a fost expusă odată cu lansarea colecţiei de rochii de mireasă „White Dream Collection\", unde a fost remarcată de Alin Caraman, organizatorul Târgului Naţional de Nunţi E-mariage. Ianca Elena Constantin, Miss Universe România 2009, a fost fericitul model care a purtat, la evenimentul desfăşurat week-end-ul trecut, în Bucureşti, inedita piesă vestimentară, în valoare de 42.000 euro. Reprezentantul Guiness Word Records a sosit în România, pentru a număra personal cristalele de pe rochie şi pentru a certifica noul record mondial, mărturisind, totodată, că este un record greu de depăşit. Numărătoarea oficială a certificat un rezultat uimitor: 43.008 cristale şi 16.368 de perle, în total, 59.376 de elemente Swarovski!

Taguri articol


12