Rochia vintage de mireasă şi papionul, în tendinţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A X-a şi cea mai amplă ediţie Târgul pentru Nunţi

Rochia vintage de mireasă şi papionul, în tendinţe

Eveniment 06 Aprilie 2013 / 00:00 907 accesări

Tinerii cu planuri mari de... viitor sau, mai precis, viitorii miri de la malul mării au ocazia, în acest weekend, de a se orienta şi a se edifica din toate punctele de vedere asupra provocărilor organizării unei nunţi „ca-n poveşti” sau, mai actual, ca-n... filme şi reality show-uri. Îmbinând tradiţia cu business-ul, cea de-a X-a ediţie a Târgului pentru Nunţi şi-a deschis oficial porţile, vineri, la Centrul EuroLitoral (fostul Bingo) din staţiunea Mamaia.

Evenimentul este organizat de Camera pentru Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, iar în cadrul său participă peste 60 de firme din Constanţa şi din ţară, care şi-au amenajat standurile în cei aproape 2.000 de metri pătraţi ai centrului. La standuri sunt prezentate ofertele pentru servicii de catering, organizări de evenimente, vestimentaţii, make-up, decoraţiuni şi chiar prestaţii artistice. Târgul poate fi vizitat sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, iar duminică, între orele 10.00 şi 16.00.

„NUNŢILE ÎN CONSTANŢA AU DEVENIT O INDUSTRIE” Deschiderea oficială a târgului a avut loc vineri, în prezenţa preşedintelui CCINA Constanţa, Mihai Daraban, care a declarat că această ediţie depăşeşte semnificativ desfăşurările ediţiilor anterioare. „Este cea mai amplă ediţie de până acum. La primele ediţii, cu greu umpleam unul din holurile hotelului Rex, iar acum ocupăm peste 2.000 de metri pătraţi cu 60 de firme, ceea ce înseamnă că am ajuns la dimensiunile unui târg naţional. Sunt 21% firme constănţene, 21% firme din Bucureşti, iar restul din ţară. Este clar că nunţile în Constanţa au devenit o industrie. La târg se găseşte absolut tot ceea ce este nevoie pentru nuntă”, a declarat preşedintele CCINA Constanţa, Mihai Daraban.

ROCHII DE CUMPĂRAT ŞI... ÎNCHIRIAT Ca orice eveniment important din viaţa oricărui om, organizarea unei nunţi presupune o serie de aspecte nu doar de ordin estetic şi calitativ, ci şi financiar. Printre zecile de modele de rochii de mireasă sunt expuse în principal creaţii ale unor designeri români, dar şi colecţii de import, ale unor creatori americani. Rochiile de producţie autohtonă costă de la 2.000 de lei până la 4.000 de lei, iar cele de import pornesc de la 3.500 de lei şi ajung la aprox. 6.000 lei. O noutate pentru această ediţie este şi faptul că anumiţi comercianţi oferă spre închiriere rochii la preţuri de 40% din costul cumpărării modelulului. Anul acesta se poartă rochiile de culoarea fildeşului, cu dantelă şi cristale, observându-se o tendinţă accentuată spre stilul vintage.

MIRI PRETENŢIOŞI Conform reprezentantei uneia dintre firmele expozante de costume de nuntă şi casual, Carmen Vlăsceanu, domnii sunt din ce în ce mai atenţi şi mai preocupaţi de costumul de mire şi accesorii. „Costumul în trend, anul acesta, este modelul de smoching cu gulerul şal, în culori clasice, elegante, asortate cu papioane de orice nuanţe, preferabil deschise. Se preferă ţesături cu cât mai multă lână în compoziţie, cu textură fină. Papioanele sunt în trend şi la ţinute casual, iar preţurile la costume sunt între 700 şi 1500 de lei. Domnii sunt din ce în ce mai pretenţioşi, au devenit foarte atenţi în ultimul timp, însă oricât ar fi de mofturoşi, nu au cum să fie mai pretenţioşi decât miresele”, a declarat Carmen Vlăsceanu.

Cum o nuntă ca-n poveşti nu poate fi posibilă fără sute sau mii de petale, în materie de aranjamente florale sunt folosiţi clasicii şi... nemuritorii trandafiri, dar şi orhideele, în combinaţii cu flori într-o gamă cât mai largă de culori. Buchetele de mireasă se găsesc la preţuri cuprinse între 150 şi 350 de lei, iar un ornament floral de masă costă între 40 de lei şi 150 de lei, în funcţie de flori.

Taguri articol


12