22 Noiembrie 2024, 16:01
Tenismanul elvețian Roger Federer, învingător de șapte ori în turneul de la Wimbledon, a stabilit un nou record de victorii pe iarba de la All England Club. Roger Federer a ajuns la 85 de meciuri câștigate, după abandonul lui Aleksandr Dolgopolov jr. (Ucraina), în partida de marți, la scorul de 6-3, 3-0 în favoarea elvețianului, în confruntarea din primul tur din cadrul celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului. Înaintea partidei de marți, Roger Federer se afla la egalitate cu americanul Jimmy Connors, fiecare tenisman având câte 84 de victorii la Wimbledon în era profesionistă, care a început din 1968.