Roger Federer și Serena Williams renunță la Internațional Premier Tennis League 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Roger Federer și Serena Williams renunță la Internațional Premier Tennis League 2016

06 Decembrie 2016 / 13:51 510 accesări

Elvețianul și americanca Serena Williams s-au retras de pe lista participanților la International Premier Tennis League, înaintea etapei indiene a acestei competiții, programată săptămâna viitoare, din cauza "incertitudinii" economice, au anunțat marți organizatorii, citați de agenția Reuters.

India s-a confruntat cu o criză de lichidități după ce guvernul de la New Delhi a decis luna trecută retragerea din circulație a bancnotelor cu valori ridicate.

"Am avut mari provocări în acest an și sperăm să le putem depăși", a precizat Mahesh Bhuphati, directorul și fondatorul turneului asiatic. "Cu actualul climat economic din India și a incertitudinii în cheltuirea banilor, i-am contactat pe Roger și Serena pentru a le explica situația", a adăugat fostul jucător indian, care și-a exprimat totodată speranța că Federer și Williams vor participa din nou, în anii următori, la această competiție, la care au fost prezenți în primele două sezoane.

Federer urma să-și facă revenirea pe terenurile de tenis cu ocazia Internațional Premier Tennis League 2016, turneu programat între 9 și 11 decembrie la Hyderabad (India). Tenismanul elvețian, în vârstă de 35 ani, nu a mai jucat din luna iulie, din cauza unor probleme la genunchi.



12