Un cleric bulgar de rang înalt, criticat pentru stilul său de viaţă extravagant, şi-a oferit ceasul de lux unei biserici pentru a îi permite să îşi plătească factura la electricitate, a anunţat biserica în cauză. „Mitropolitul din Plovdiv Nicolai a oferit bisericii Sfânta Marina unul dintre puţinele sale obiecte personale, un ceas Rolex, solicitând ca acesta să fie vândut pentru ca factura de electricitate să poată fi plătită”, a anunţat lăcaşul de cult din Plovdiv într-un comunicat. Biserica Ortodoxă Bulgară, care a ales un nou patriarh pe 24 februarie, este des criticată pentru donaţiile noilor îmbogăţiţi care caută să obţină respect. Rolexul mitropolitului Nicolai şi maşina marca Lincoln folosită de omologul său Kiril din Varna au fost obiectul unor ample comentarii în presa bulgară.
Facturile de electricitate în Bulgaria s-au dublat în luna ianuarie în raport cu decembrie, ceea ce a provocat proteste în toată ţara, atrăgând după sine demisia guvernului de centru-dreapta al conservatorului Boiko Borissov. Reţeaua de distribuţie a gazului fiind slab dezvoltată, încălzirea electrică este răspândită în Bulgaria. În urma protestelor, procurorul-general bulgar, Sotir Ţaţarov, a anunţat că procuratura a demarat investigaţii pentru trei companii de distribuţie de energie electrică, de pe teritoriul Bulgariei (CEZ, EVN şi Energo Pro). Cele trei firme vor fi investigate de trei brigăzi diferite de specialişti în energie şi de Fisc. Jandarmeria bulgară a ocupat, ieri, sediul companiei de distribuţie de energie CEZ din Sofia.