Rolul Iordaniei în strategia antiteroristă a SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rolul Iordaniei în strategia antiteroristă a SUA

Externe 05 Ianuarie 2010 / 00:00 243 accesări

Moartea unui agent iordanian de informaţii în atentatul comis săptămâna trecută asupra unei baze CIA din Afganistan arată rolul crucial al Iordaniei în strategia antiteroristă a SUA, relatează ”Washington Post”. La câteva ore după atac, CIA revizuia numărul oficial de agenţi ucişi în urma atentatului, de la opt la şapte. Identitatea celei de-a opta victime, identificată de presă ca Sharif Ali Bin Zeid, a fost aflată la sfârşitul săptămânii, când sicriul acesteia ajugea în ţara sa, Iordania. Acesta, un căpitan din cadrul serviciului iordanian de informaţii, a fost înmormântat cu toate onorurile militare, în cadrul ceremoniei fiind menţionată doar ”munca umanitară pe care a depus-o în Afganistan”.

Moartea agentului iordanian oferă o perspectivă rară asupra unui parteneriat pe care oficialii americani îl descriu drept crucial în strategia lor antiteroristă. Deşi participarea sa este rar menţionată public, Iordania joacă un rol tot mai important în lupta împotriva al-Qaida şi altor grupări teoriste, uneori în ţări departe de Orientul Mijlociu, potrivit unor actuali şi foşti oficiali guvernamentali din ambele ţări. Legăturile tradiţionale apropiate între CIA şi agenţia iordaniană de spionaj, cunoscută ca Departamentul General de Informaţii, s-au consolidat după atacurile de la 11 septembrie 2001, generând uneori acuzaţii din partea asociaţiilor de drepturile omului că Iordania a fost folosită ca o închisoare-surogat şi interogator pentru agenţia americană de informaţii.

În ultimii doi ani, în faţa noilor ameninţări în Afganistan şi Yemen, SUA au cerut din nou ajutorul aliatului lor. ”Iordanienii cunosc cultura băieţilor răi, pe cea a asociaţilor lor şi, mai bine ca altcineva, reţeaua din care aceştia fac parte”, a declarat Jamie Smith, un fost ofiţer CIA care a muncit în regiunea de frontieră, imediat după invadarea Afganistanului de o coaliţie condusă de SUA. Oficiali din ambele ţări au insistat ca participarea iordaniană să rămână ”invizibilă”, iar oficiali americani din domeniul informaţiilor au refuzat să comenteze despre moartea ofiţerului iordanian sau rolul Departamentului General de Informaţii iordanian în regiune.

Taguri articol


12