Satelitul Picard, destinat studierii schimbărilor provocate de Soare la nivelul Pământului, dar şi a influenţei astrului în procesul variaţiilor climatice, a fost lansat marţi la ora 14.42 GMT, în spaţiu, de la baza rusă Iasni, a informat Centrul Naţional de Studii Spaţiale din Franţa. Satelitul Picard a fost trimis în spaţiu cu o rachetă ruso-ucraineană Dnepr, alături de sateliţii MANGO şi TANGO, din cadrul misiunii ştiinţifice franco-suedeze PRISMA, concepută pentru a studia zborurile în formaţie al sateliţilor, printre alte obiective.

Satelitul va măsura viteza de rotaţie a Soarelui, intensitatea razelor sale, prezenţa petelor de pe suprafaţa sa, forma şi diametrul său, pentru a analiza relaţia dintre aceşti parametri. Acest lucru va servi, printre altele, pentru a aprecia influenţa pe care o poate avea astrul în evoluţia temperaturilor terestre şi contribuţia sa la fenomenul schimbării climatice. Satelitul francez va fi folosit pentru reconstrucţia istoriei climatice a Soarelui, aruncând astfel o rază de lumină asupra observaţiilor făcute în secolul al XVII-lea în legătură cu diametrul său.

Şi satelitul natural al Pământului revine în actualitate. Luna ascunde rezerve de apă mai mari decât se credea, iar acestea sunt ascunse, pe scară largă, la mare adâncime, potrivit unui studiu recent al cercetătorilor americani. Recentele cercetări şi analize spaţiale au relevat prezenţa atât a apei îngheţate pe fundul craterelor, cât şi a multor zone de gheaţă la suprafaţă , acoperite de un strat de praf. Aceste cantităţi de apă şi de gheaţă ar fi putut fi aduse pe Lună de comete şi asteroizi care au intrat în contact cu suprafaţa lunară. Rezervele de apă nu sunt imediat accesibile, deoarece ele sunt încorporate în rocile din interiorul Lunii. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă consideră că Luna s-a format atunci când un corp de mărimea planetei Marte s-a ciocnit cu Terra, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. În urma acestui impact a fost proiectată în spaţiu o cantitate mare de materii care s-au compactat ulterior, dând astfel naştere satelitului natural al Pământului. Magma s-a format în timpul acestui proces, iar anumite molecule de apă au fost conservate în interiorul rocilor, după ce magma s-a răcit şi s-a cristalizat. Cercetătorii americani au analizat mostrele prelevate în urmă cu 40 de ani în timpul misiunilor Apollo de pe Lună. Rocile aduse pe Terra prezintă urmele chimice ale hidrogenului şi oxigenului, determinându-i pe specialişti să afirme că acestea conţin apă.