Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret repetă, în această perioadă, pentru o nouă premieră a instituţiei teatrale, "Mireasă de împrumut". Artiştii constănţeni lucrează sub coordonarea regizorului Mihai Constantin Ranin, care a mai montat, la Constanţa, piesa "Turandot". Într-un interviu acordat cotidianului "Telegraf", regizorul a vorbit despre subiectul noii producţii, dar şi despre rolul teatrului de păpuşi.

Reporter: Ce v-a determinat să reveniţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret, cu o nouă montare?

Mihai Constantin Ranin: M-am simţit foarte bine cînd am lucrat piesa "Turandot" şi consider că acesta este un teatru care creşte, iar acolo unde lucrurile merg bine sau din ce în ce mai bine, sigur că ai această dorinţă de a continua munca începută. Vocaţia mea este cea de întemeietor, de om care participă la construcţii şi meseria de regizor nu este una oarecare. Am făcut un teatru la Tîrgovişte, iar aici, Lică Gherghilescu (n. r. directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret Constanţa) întemeiază, de aproape patru ani, un teatru.

Rep.: Spectacolul a cărui regie o semnaţi, "Mireasă de împrumut", se joacă fără păpuşi. De ce aţi ales această modalitate de prezentare?

M.C.R.: Nici la punerea în scenă a piesei "Turandot" nu am folosit păpuşile, numai că atunci a fost un spectacol de animaţie. Am renunţat la marionete pentru că este un spectacol pentru tineret, o comedie. Există o nevoie pentru un astfel de divertisment, pentru că rolul teatrului de păpuşi este şi de a distra, nu numai de a educa. Dacă reuşim să educăm tinerii distrîndu-i, atunci este minunat.

Rep.: Nu credeţi că cei mici se vor simţi vitregiţi, pentru că lor le plac păpuşile?

M.C.R.: De obicei, la un teatru de copii şi tineret există două feluri de public, copii foarte mici pînă în clasa a V-a şi elevii din clasa a V-a şi liceu. Acest spectacol se adresează copiilor, începînd de la clasa a V-a. Eu cred că l-ar înţelege şi cei mici, dar este un spectacol cu mult text, cu nuanţe. Este şi prima coproducţie a Teatrului pentru Copii şi Tineret din Constanţa, care colaborează cu doi actori de la Teatrul "Tony Bulandra" din Tîrgovişte, este vorba de Ana Maria Oglindă şi Sebastian Bălăşoiu. Este un lucru bun, pentru că acest teatru de la Constanţa începe să se deschidă către ţară şi nu să rămînă o instituţie neapărat locală.

Rep.: Cum decurge colaborarea cu actorii constănţeni?

M.C.R.: Foarte simplu. Este pentru oară în viaţă cînd am reuşit să ridic o piesă, mă refer la desenul general al spectacolului, într-un timp destul de scurt. Ei sînt dispuşi să lucreze cu un regizor ca mine şi îmi oferă toată capacitatea lor de improvizaţie, seriozitatea, timpul lor. Practic, repetiţiile se întind pe durata unei zile, profităm şi de faptul că, acum, este vacanţă, iar actorii sînt ceva mai disponibili. Să nu uităm că Sebastian Bălăşoiu şi Ana Maria Oglindă, care de fel este din Constanţa, dar angajată la Tîrgovişte, fac o navetă foarte dură cu trenul: Tîrgovişte - Bucureşti, Bucureşti - Constanţa şi se întorc după un calup de repetiţii să joace, la sfîrşit de săptămînă, la Tîrgovişte. Apreciez efortul lor, iar aici au fost primiţi foarte bine. Îmi plac maşiniştii, tehnicienii, personalul administrativ, este o atmosferă într-adevăr plăcută. Oricine poate să revină aici. Îmi pare rău că nu mă invită să montez vara, aş profita şi eu să merg pe malul mării.

Rep.: Care este subiectul piesei de teatru "Mireasă de împrumut"?

M.C.R.: "Mireasă de împrumut" este o piesă suedeză, foarte bine scrisă, aproape ca un vodevil, nu are o psihologie profundă. Este o piesă care are delicateţe. O poveste de dragoste clasică. Pentru a o moşteni pe mătuşa lui, un tînăr trebuie să se logodească şi îşi caută o iubită disperat, pentru că îi vine în vizită... mătuşa. Îşi ia o colegă de pensiune în acest joc, numai că această colegă este logodită la rîndul ei. Între timp, apare logodnicul, soseşte şi mătuşa şi, în final, se va logodi cu o altă persoană care coabitează şi ea în pensiune. Nu povestea este importantă, ci felul în care este spusă, în care este jucată.

Rep.: De ce ar trebui să vină tinerii la acest spectacol?

M. C. R.: În primul rînd, ca să se amuze şi apoi, ca să înţeleagă că o poveste de dragoste este ceva care poate să fie şi vesel, amuzant, nu neapărat trist. Trebuie să aibă curaj să îşi înfrunte viaţa şi vor învăţa de la acest spectacol un singur lucru, că atunci cînd ai umor si seninătate, lucrurile par mult mai uşoare.

Rep.: Cum decurge relaţia regizor - actori?

M.C.R.: Este, în primul rînd, o colaborare. Sînt momente în care, chiar şi prin tăcere, se comunică ceva sau printr-un gest, atunci cînd se instaurează o atmosferă de încredere între regizor şi actor. Regizorul este cel care are o concepţie despre spectacol, iar această concepţie este pusă în aplicare de către actor. Diferenţa faţă de altă meserie este că actorii nu sînt nişte simpli executanţi, asemenea unor muncitori pe şantier, care au de făcut o lucrare. Ei interpretează ceea ce li se cere. Există o multitudine de posibilităţi de a face acelaşi lucru pe care regizorul îl cere. Aceste personalităţi atît de diferite, pentru că fiecare actor este o personalitate, se pun împreună şi încearcă să se armonizeze în ceea ce numim spectacol. Spectacolele reuşite sînt acelea în care nu neapărat s-au înţeles actorii între ei, ci s-au pus de acord ce să joace şi în ce spirit, şi atunci, acest lucru se vede şi la final. Dacă există tensiuni, neînţelegeri, lucruri care nu sînt clarificate în timpul repetiţiilor atunci, bineînţeles că spectacolul suferă.

Rep.: Cît de mult contează spiritul de echipă, fair-play-ul, la realizarea unui spectacol?

M.C.R.: Mai contează şi altceva, pofta de joacă, prospeţimea actorilor, dorinţa de reuşită, cultura regizorului şi cea a actorilor. Fiecare spectacol este diferit, îl învaţă ceva nou pe actor, dar şi pe regizor. Din această cauză, meseria noastră este pasionantă, pentru că întotdeauna avem parte de aceste întîlniri şi de fiecare dată, aproape zilnic, facem un lucru diferit.

Rep.: Este teatrul pentru copii o alternativă la jocul pe calculator?

M.C.R.: Nu, nu este o alternativă. Noi ne-am dori să fie o alternativă, dar întotdeauna lucrurile pozitive nu atrag adolescenţii. Omul are o predispoziţie spre rău, nu spre bine, dar dacă putem să-l împingem către bine, lucrul acesta mi se pare salutar. Eu nu am nimic nici împotriva discotecilor, a barurilor sau a altor tipuri de distracţii. Nu vreau să impun propriul meu mod de viaţă. Ideal ar fi ca acest public tînăr să vină el la teatru, să descopere el teatrul, nu ca pe ceva foarte greoi, ci ca pe ceva splendid, care predispune la meditaţie, îţi umple gîndirea. Acesta este rolul teatrului. Nu trebuie să facem educaţie cu forţa, pentru că acesta este rolul părinţilor şi al şcolii. În momentul în care un copil, un tînăr hotărăşte să vină la teatru, atunci ceva s-a schimbat în el. Teatrul nu este o nevoie vitală, este o nevoie pe care noi o construim, iar odată construită, ea rămîne.

Rep: Le transmiteţi cititorilor cotidianului "Telegraf" un mesaj?

M.C.R.: Să vină la teatru. Ce mare bucurie poate să aibă un regizor sau actor decît să vadă că munca lor este apreciată!