Român acuzat că a furat cadavre de arhiepiscopi ciprioţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Român acuzat că a furat cadavre de arhiepiscopi ciprioţi

Monden 22 Martie 2010 / 00:00 315 accesări

Sicriele în care se aflau cadavrele a doi foşti arhiepiscopi din Cipru au fost furate dintr-un cimitir din Nicosia, a anunţat poliţia duminică, acest caz amintind de furtul cadavrului fostului preşedinte cipriot. Furtul sicrielor lui Sofronios III (1865-1900) şi Kyrillos II (1909-1916) a fost descoperit în cursul dimineţii de ieri de pompieri în cimiterul Ayios Spyridonas, unde un corespondent anonim a semnalat un incendiu. Mormântul unui al treilea arhiepiscop, Kyrillos III (1916-1933), a fost vandalizat, dar sicriul său nu a fost furat. Cimitirul, care se află lângă comisariatul de poliţie, a fost încercuit de forţele de ordine, care căutau eventuale indicii.

Un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, a recunoscut că a vandalizat mormintele a trei arhiepiscopi ciprioţi, a transmis duminică agenţia cipriotă CNA. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Michalis Katsounotos, a declarat că bărbatul a fost arestat în jurul orei locale 11.00 şi a recunoscut că a îndepărtat pietrele funerare de pe mormintele arhiepiscopilor Kyrillos III, Kyrillos II şi Sophronios III. Din investigaţiile preliminare rezultă că rămăşiţele arhiepiscopului Kyrillos II fuseseră înhumate în altă parte, într-un sat din districtul Limassol. În ceea ce priveşte rămăşiţele arhiepiscopului Sophronios III, poliţia anchetează dacă acestea au fost furate de bărbatul în vârstă de 34 de ani sau dacă au fost mutate în trecut.

În decembrie, cadavrul fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos a fost furat dintr-un cimitir situat în apropiere de Nicosia, unde fusese înhumat în urmă cu un an, un furt care a şocat populaţia şi clasa politică. Cadavrul a fost găsit la 8 martie, după un apel telefonic anonim. Trei persoane au fost arestate în cadrul acestei afaceri, dintre care una ispăşeşte deja o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru două crime şi un viol. Furtul are loc cu două săptămâni înainte de Paştele Ortodox, cea mai importantă sărbătoare religioasă de pe insulă.

Taguri articol


12