Un român care a ajutat o reţea mafiotă italiană să transporte 70 de kilograme de cocaină din Bolivia, ascunse într-un container cu fier vechi care urma să ajungă în Portul Constanţa, de unde să fie trimis la Milano, a fost reţinut de DIICOT, membrii clanului fiind arestaţi de autorităţile italiene. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au reţinut pe Marian Mohan, în vârstă de 61 de ani, şi au cerut joi Tribunalului București arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile, pentru complicitate la trafic de droguri. Marian Mohan este acuzat că, începând din noiembrie 2013, i-ar fi ajutat pe Angelo Scuteri, Marino Valellonga, Pietro Bellucci și Demetrio Tripodi, membrii unei celule mafiote din Calabria - Italia, aflată în structura uneia dintre cele mai periculoase organizații criminale, cunoscută sub denumirea "N'Dragheta", să achiziționeze cocaină din Bolivia şi să o transporte spre Milano. Anchetatorii susţin că Mohan ştia că organizaţia criminală din care făceau parte cei patru italieni se ocupă de trafic de droguri și omucideri. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală "in rem" în 1 februarie 2014, având informaţii că o cantitate mare de droguri urmează să fie transportată din Bolivia, pentru membri ai mafiei italiene. În grupare a fost implicat şi Marian Mohan, care prin firma lui, SC Elzurom Aginvest SRL, pe care o deţine împreună cu Pietro Bellucci, a intermediat transportul şi a admis ca drogurile să fie ascunse într-un container în care se afla fier vechi reciclabil. În timpul transportului, membrii grupării mafiot au pătrat legătura cu Mohan atât telefonic, cât şi prin poşta electronică, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.