Cartea fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România, "Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale", de Matila C. Ghyka va fi lansată la Editura Nemira, marți, 17 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria ...
În perioada iunie 2015 - iunie 2016 a fost înregistrat un record al numărului de cetățeni din state UE care au emigrat în Marea Britanie, acesta ajungând la 284.000 de persoane, cu unul din zece imigranți fiind originar din România, potrivit estimărilor publicate de Oficiul britanic ...
Ambasada României la Londra şi Biroul Consular al României la Edinburgh monitorizează cazul româncei decedate în Scoţia şi sunt pregătite să acorde asistenţă consulară familiei, a comunicat marţi MAE. Conform procedurilor, misiunea diplomatică română "poate asista ...
Un cetăţean român care se află în Scoţia din luna aprilie nu îşi permite să aducă în ţară trupul soţiei sale, moartă de cancer, declarând că se simte foarte singur într-o ţară străină, relatează thecourier.co.uk. Soţia sa a decedat duminica trecută, din cauza ...
Imagini înfiorătoare au fost surprinse cu un tâlhar român în acţiune. Bărbatul a fost filmat când fura bijuterii de la gâtul femeilor, în Italia. Tânărul îşi alegea cu grijă victimele: femei singure. Prima victimă este o doamnă mai în vârstă ...
Un cetăţean român arestat săptămâna trecută la intrarea în Tunelul Mânecii, pentru că transporta la bordul unui camion 33 de kilograme de cocaină spre Marea Britanie, a fost condamnat, în Franţa, la trei ani şi jumătate de închisoare şi la plata unei amenzi de 1,3 ...
Șase bătrâni cu handicap sever, internați într-un centru de specialitate din Roman, au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la spital, după ce tavanul fals al dormitorului s-a prăbușit peste ei în jurul orei 3,30. Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamț a ...
Iulian Gherguț, cetățeanul român răpit în anul 2015 de gruparea al-Mourabitoune, afiliată rețelei teroriste Al-Qaida, a apărut într-o nouă înregistrare video, solicitând Guvernului român eliberarea sa, informează presa internațională. Iulian Gherguț, agent de securitate ...
Un român a fost atacat cu o bâtă, în afara unui bar din Larnaca, Cipru. Acesta a ajuns la spital cu fracturi de braț și nu a oferit detalii poliției în privința incidentului, informează presa cipriotă. Poliția a precizat că a fost sesizată de conducerea spitalului în privința ...
Inginerul român Cristian Nedelcu, răpit luni seara de mai multe persoane înarmate, în Nigeria, în urma unui schimb de focuri cu gărzile sale de corp, a fost eliberat și se află în stare bună de sănătate, urmând să stabilească dacă își continuă contractul sau revine ...
Un imigrant român a fost arestat preventiv, joi, în Italia, sub acuzaţia că a agresat sexual o turistă din Australia, în centrul Romei, informează cotidianul ”Il Messaggero”. Eduard O., în vârstă de 40 de ani, este acuzat că a violat o turistă australiană, duminică ...
Un imigrant român a fost arestat preventiv joi, în Italia, sub acuzaţia că a agresat sexual o turistă din Australia, în centrul Romei, informează site-ul cotidianului Il Messaggero. Românul Eduard O., în vârstă de 40 de ani, este acuzat că a violat o turistă australiană ...
Un pilot cu dublă cetățenie, română și suedeză, în vârstă de 65 de ani, a decedat într-un accident de avion în apropierea localităţii slovace Jakubovany, petrecut în cursul zilei de marți. ”Este vorba de o aeronavă cu două locuri, ce zbura din România ...
Un român în vârstă de 62 de ani a mărturisit că a ucis-o în 2013 pe jucătoarea olandeză de volei Ingrid Visser și pe partenerul acesteia, Louis Severein, la o fermă din Spania. Românul, identificat drept Valentin Ion, unul dintre cei trei suspecți în acest caz, a recunoscut ...
Alpinistul clujean Vasile Cipcigan a cucerit, sâmbătă, vârful Manaslu (8.156 metri) din Himalaya, el plecând la sfârşitul lunii august într-o expediţie împreună cu un alt alpinist, Titus Crăciun, pentru a atinge acest vârf. Potrivit unui mesaj postat, sâmbătă ...
Plecat în India de cinci ani, Tudor Marchiş a pus pe picioare o firmă care a ajuns la 1.350 de angajaţi iar planurile vizează creşterea personalului la nivelul de 2.000 de oameni până la 1 aprilie 2017 şi până la 3.000 în 24 de luni. Clujeanul Tudor Marchiş administrează 2 milioane ...