Româncă răpită în Egipt, alături de alţi turişti străini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Româncă răpită în Egipt, alături de alţi turişti străini

Eveniment 23 Septembrie 2008 / 00:00 906 accesări

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, luni seară, răpirea unui cetăţean român în Egipt, o persoană de sex feminin, în vîrstă de 34 de ani, care domiciliază în Germania. “Este o doamnă care se afla într-un grup turistic din care mai făceau parte cinci italieni şi cinci germani care făceau un tur tip safari, însoţiţi de un grup de egipteni”. În prezent, MAE a început demersurile necesare contactării familiei persoanei respective şi continuă să colaboreze cu autorităţile egiptene, germane şi italiene pentru obţinerea eliberării ostaticilor. Femeia răpită în Egipt se numeşte Oana Irina Kalis, are 34 de ani şi este medic. Aceasta şi-a luat biletul de călătorie în Egipt de la o agenţie de turism din Germania. Kalis este de origine română şi are paşaport eliberat la Iaşi. În comunicatul MAE s-a reiterat însă că, pe durata acestei situaţii de criză, MAE va comunica doar informaţii verificate oficial şi mesaje care nu afectează demersurile de salvare a victimelor răpirii.

Autorităţile române au păstrat o discreţie prudentă de-a lungul întregii zile de luni în legătură cu acest eveniment, ferindu-se să ofere informaţii concrete sau să confirme informaţiile apărute în presă. La cîteva ore după difuzarea ştirii despre răpirea occidentalilor pe agenţiile de presă străine, postul de televiziune arab al-Jazeera, citat de “La Repubblica”, anunţa că turiştii au fost deja eliberaţi în Sudan, după ce au fost jefuiţi. Pe lîngă al-Jazeera, şi televiziunea germană N-TV vorbea despre eliberarea turiştilor, care s-ar afla în deşert şi ar încerca să-l traverseze spre Aswan. Potrivit televiziunii germane, autovehiculele turiştilor ar fi rămas fără combustibil. Informaţia cu privire la eliberarea ostaticilor nu a fost confirmată de autorităţile române. Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a asigurat opinia publică de faptul că autorităţile şi structurile de siguranţă ale statului român menţin în permanentă legătura cu instituţiile partenere în cazul turistului român răpit luni în Egipt. La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Guvernului a declarat că MAE şi-a activat canalele specifice de comunicare pentru situaţiile de răpire, iar secretarul general al ministerului, Victor Micula, cel care a condus direcţia pentru organizarea summit-ului NATO, a preluat conducerea celulei de criză.

Primii turişti străini răpiţi în Egipt

Românca făcea parte dintr-un grup de 19 persoane, 11 turişti europeni şi opt cetăţeni egipteni care au fost răpiţi în sud-vestul Egiptului, în apropierea graniţei cu Sudanul, de către persoane înarmate care solicitau o răscumpărare, a anunţat, luni, Ministerul Egiptean al Turismului. Grupul răpit include cinci italieni, cinci germani, un cetăţean român şi opt egipteni, doi ghizi, patru şoferi şi un grănicer, potrivit acestei surse. O sursă italiană de la Cairo a precizat că grupul participa la o expediţie turistică cu maşini de teren, în regiunea îndepărtată Wadi el-Kebir. Ministrul egiptean al Turismului, Zoheir Garrana, a declarat iniţial că sînt în curs negocieri cu răpitorii, a căror identitate nu este cunoscută, pentru a obţine eliberarea ostaticilor. Ulterior, ministrul a negat. Unele surse egiptene citate de mediile occidentale spun că răpitorii ar fi cerut o răscumpărare de şase milioane de euro, în timp ce altele vorbesc despre 15 milioane de euro. Data răpirii rămîne nesigură. Potrivit Berlinului, cetăţenii săi au dispărut de vineri. La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Ministerului israelian de Externe, Igal Palmor, a spus că are informaţii cum că grupul a fost răpit sîmbătă. Surse egiptene citate de Reuters spuseseră anterior că grupul a fost văzut ultima oară duminică şi că nu este clar dacă răpirea s-a produs duminică sau luni. Regiunea unde s-a produs răpirea se află la extremitatea Egiptului, în apropiere de Gilf Kebir. În zona aridă aflată la 1.000 de kilometri de Cairo şi la 500 de kilometri de cea mai apropiată aşezare locuită se desfăşoară un turism de aventură. Tur-operatorii apreciază că o mie de turişti au vizitat zona, anul trecut, fiecare plătind pînă la 10.000 de dolari pentru o expediţie de două săptămîni.

Este a doua oară cînd sînt atacaţi turişti în această regiune, după ce un grup din care făceau parte cetăţeni germani a fost victima unui jaf, în ianuarie. Turiştii au fost abandonaţi în deşert, fără nimic altceva decît un telefon prin satelit. Este însă prima oară cînd se întâmplă ca turişti străini să fie răpiţi în Egipt. Străinii au fost, în schimb, ţinte ale unor atentate sîngeroase în ultimii ani. În 24 aprilie 2006, un triplu atentat sinucigaş în staţiunea balneară Dahab din Peninsula Sinai s-a soldat cu 20 de morţi, dintre care şase străini. Atacul a fost revendicat de grupul islamist al-Tawhid wal Jihad, loial lui Osama ben Laden.

Ultima Oră

Ieri seară, aproape de miezul nopţii, ministrul egiptean de Externe, Ahmed Aboul Gheit, a anunţat la New York, în timpul unei întîlniri cu omologul său american, Condoleezza Rice, eliberarea tuturor ostaticilor.



12