Româncele din mediul urban joacă un rol activ în susţinerea financiară a gospodăriei, peste jumătate dintre ele contribuind cu pînă la 40% din bugetul casei, iar cel mai neplăcut efect al crizei este, în opinia lor, scăderea propriilor venituri, potrivit unui studiu Brennan Research&Consultants. “Segmentul feminin prezintă un interes deosebit pentru oamenii de marketing, de business în general, deoarece femeia are un rol foarte important în achiziţia multor categorii de produse şi servicii. În demersul nostru, am încercat să surprindem aspecte atitudinale şi comportamentale care să descrie femeia din România de azi. Chiar dacă studiul nu este dedicat unei industrii anume, credem că tocmai această imagine oarecum integratoare, care descrie segmentele de femei din mai multe unghiuri, va fi relevantă pentru marketeri în perioada actuală, cînd se caută soluţii mai puţin tradiţionale pentru a ne apropia consumatorii” , spune Cosmin Nae, consultant al Brennan Research & Consultants. Potrivit aceluiaşi studiu, internet bankingul este rar utilizat de românce. În Capitală, însă, acest serviciu are o rată de utilizare în rîndul femeilor de aproape trei ori mai mare faţă de media la nivel naţional - 32% versus 11%.
Peste 40% dintre româncele din mediul urban au ţinut cel puţin o cură de slăbire
Peste 40% dintre româncele din mediul urban au ţinut, cel puţin o dată în viaţă, cură de slăbire, însă doar 8% dintre ele au apelat la sfatul unui nutriţionist, arată acelaşi studiu realizat de Brennan Research & Consultants. Potrivit aceleiaşi cercetări, intitulate “Femeia ca target: ce e relevant acum”, 62% dintre românce preferă să consume apă plată ca băutură non alcoolică. Televizorul este principala activitate de petrecere a timpului liber pentru românce, iar în materie de vacanţe, România se află în topul destinaţiilor turistice preferate, mai reiese din studiu. O altă concluzie a cercetării este aceea că peste un sfert dintre româncele din mediul urban nu îşi iau niciodată îmbrăcăminte din magazinele unor mărci cunoscute.
81% dintre româncele din mediul urban nu au făcut niciodată cumpărături online
Mai mult de jumătate dintre femeile din România care locuiesc în mediul urban folosesc foarte des internetul, însă 81% dintre ele nu au făcut niciodată cumpărături online, reiese din studiu. Acelaşi studiu arată că doar 20% dintre româncele din urban nu folosesc niciodată internetul. Reţelele sociale online sînt intens utilizate de tinerele pînă în 25 de ani, jumătate dintre ele avînd cont într-o astfel de reţea, vizitată în special pentru vizualizarea de fotografii.
Cercetarea “Femeia ca target: ce e relevant acum” a fost concepută ca un instrument util pentru a afla date noi şi detalii relevante pentru specialiştii în marketing care gestionează produse şi mărci adresate în special femeilor. Cercetarea a fost efectuată, în perioada martie-aprilie 2009, pe un eşantion de 1.099 de femei din mediul urban, cu vîrste cuprinse între 18 şi 45 de ani, şi are o eroare maximă de ±3%. Studiul a fost realizat în colaborare cu SMARK, care face parte din F5, compania new media a grupului Realitatea-Caţavencu.