Români acuzaţi de atacuri cibernetice asupra poliţiei din Washington, reţinuţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Bucureşti

Români acuzaţi de atacuri cibernetice asupra poliţiei din Washington, reţinuţi

Eveniment 29 Decembrie 2017 / 10:51 896 accesări

Doi români, un bărbat şi o femeie, au fost puşi sub acuzare în SUA pentru că, în ianuarie 2017, au accesat ilegal aproximativ 123 de computere conectate la camerele de supraveghere ale Departamentului Poliţiei Metropolitane. Cei doi au fost reţinuţi la jumătatea lunii decembrie în Bucureşti, bărbatul aflându-se în prezent în arest preventiv, iar femeia în arest la domiciliu, în vederea extrădării.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat în 16 decembrie cazul lui Mihai Alexandru Işvanca şi al lu Eveline Cismaru, acordând termen 11 ianuarie 2018 pentru judecarea cererii de extrădare.

"Pune în vedere parchetului să înainteze cererea de extrădare şi documentele anexe, în condiţiile art. 8 şi art.12 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008. În baza art. 12 alin. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, statul solicitant (S.U.A.) urmează să fie informat, fără întârziere, cu privire la măsurile dispuse prin prezenta, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Ministerul Justiţiei – Direcţia Cooperare Internaţională din România. Dispune emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării", se arată în decizia instanţei.

Cei doi sunt acuzaţi în SUA de conspiraţie în vedere comiterii de fraude electronice şi de conspiraţie în vederea comiterii de fraude informatice.

În 12 ianuarie 2017, Secret Service a fost notificat că un anumit număr de camere de supraveghere ale Departamentului Poliţiei Metropolitane au fost vulnerabilizate, fiind lansată o investigaţie în urma căreia s-a stabilit că în perioada 9 ianuarie - 12 ianuarie computerele conectate cu camerele de supravegere au fost afectate de viruşii de tip ransomware "cerber" şi "dharma".

De asemenea, au fost descoperite dovezi privind existenţa unui plan de a distribui viruşi de tip ransomware prin email la cel puţin 179.000 de adrese.



12