Şapte cetăţeni români şi moldoveni acuzaţi că au comis zeci de furturi au fost arestaţi în oraşul italian Milano, în locuinţele lor fiind găsite bunuri furate în valoare de circa 200.000 de euro, informează presa italiană. Cei şapte români şi moldoveni, cinci bărbaţi şi două femei, cu vârste între 24 şi 39 de ani, au fost arestaţi în localitatea Monza, la periferia oraşului italian Milano, informează cotidianul local ”Il Cittadino”. În locuinţa unuia dintre suspecţi, situată în localitatea Vedano al Lambro, au fost găsite 225 de genţi din piele furate din fabrica Bottega Veneta şi 16 laptopuri marca Dell. În apartamentul altui suspect au fost găsite 50 de genţi mărcile Pierre Cardin şi Renato Balestra, telefoane mobile şi calculatoare furate.