Unul din cele mai ample cazuri de trafic de persoane din istoria Cehiei, în care au fost implicaţi şi cetăţeni români, exploataţi în condiţii de sclavie de către companii forestiere în proprietatea statului ceh, a fost raportat în Germania iar poliţia română anchetează informaţiile, scrie ziarul ”Pravo”. Cu toate acestea, poliţia cehă nu a demarat proceduri de urmărire penală. Abuzul asupra muncitorilor străini a început în piaţa vietnameză Sapa din Praga, în 2009, când mediatori ai forţei de muncă au oferit bărbaţi şi femei din Vietnam pentru a fi pregătiţi să muncească pentru compania forestieră de stat Lesy Ceske Republiky (LCR). Contractele semnate erau în limba cehă iar interpreţilor nu le-au fost arătate. În plus, era vorba de contracte de formare profesională, conform cărora muncitorilor li se plăteau 500 de coroane pentru plantare de copaci. În schimb, muncitorii au fost exploataţi în condiţii de sclavie şi nu au primit mai nimic.
Mai mulţi avocaţi reprezintă peste 100 de persoane care au depus plângere împotriva LCR, ceea ce reprezintă doar o zecime din cei 1.500 - 2.000 de străini care au muncit în regim de sclavie în Cehia, conform Ministerului ceh al Muncii. Cei 100 de reclamanţi cer banii promişi şi pedepsirea persoanelor care i-au maltratat peste un an. Recrutările au continuat şi bulgari, mongoli, români, slovaci, ucraineni şi vietnamezi au lucrat în păduri din Cehia. Ei au lucrat în locuri separate şi nu şi-au putut împărtăşi experienţa, dar au mărturisit că trăiau în condiţii îngrozitoare. Erau înfometaţi, uneori primeau orez şi unele alimente de bază. Mulţi adunau ce găseau în pădure. Unii erau ameninţaţi cu violenţa fizică şi eliminarea. Supraveghetorii erau înarmaţi tot timpul. Cei care nu mai puteau lucra erau abandonaţi la graniţă. LCR respinge orice acuzaţie. Potrivit ziarului ceh, românii recrutaţi continuă probabil să facă muncă de sclavi în Munţii Sumava, chiar dacă autorităţile cehe susţin că LCR nu deţine nicio informaţie despre vreun român care lucrează în Sumava, în acest moment.