Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a început investigarea a 35 de persoane care au deţinut funcţii de conducere în aparatul represiv şi care sunt suspectate de comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist, informează instituţia. IICCMER precizează că, în urma cercetărilor desfăşurate în ultima perioadă, a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964. \"Există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către persoanele identificate a unor grave infracţiuni în penitenciarele sau lagărele şi coloniile unde aceştia activau. În aceste cazuri, faptele celor 35 de persoane întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav sau genocid. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor şi adreselor exacte ale persoanelor în cauză\", se arată într-un comunicat transmis, ieri, mass media. Sursa citată precizează că, în funcţie de probele obţinute în cursul investigaţiilor, cercetările privind prezumtivii făptaşi din sistemul carceral românesc din perioada comunistă se vor extinde şi asupra altor persoane care au deţinut funcţii de răspundere în aparatul represiv, urmând ca, în momentul finalizării investigaţiilor, IICCMER să notifice organele de cercetare penală şi să transmită Ministerului Public toate datele şi probele rezultate în urma cercetărilor. \"În ultimele luni, ne-am concentrat eforturile pentru identificarea torţionarilor din sistemul penitenciar comunist. În acest sens, am demarat procedura de investigaţii pentru 35 de persoane pe numele cărora există indicii că au comis fapte de omor. În săptămânile următoare, ne vom adresa Parchetului cu solicitarea de începere a urmăririi penale\", precizează preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.
CE ESTE IICCMER IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. Institutul este un organism guvernamental care studiază, documentează şi susţine conştientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale şi muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.