Pauline Pearce, supranumită Lady P, al cărei discurs adresat protestatarilor britanici a făcut senzaţie pe Internet, s-a declarat impresionată de empatia de care au dat dovadă persoane inclusiv din România şi Turcia. În discursul său adresat protestatarilor, femeia de 45 de ani, fostă cântăreaţă de jazz, le-a cerut să nu mai ardă magazinele oamenilor pentru care aceştia au muncit din greu. “Era o maşină care ardea în faţa unui magazin ce avea deasupra un apartament. De unde ştiau că nu este un copil înăuntru?”, a declarat indignată Lady P. “Au fost lucruri care m-au înfuriat şi îngrijorat şi lucruri pe care le consider mărinimoase şi sensibile. Au fost negri, albi, toţi împreună, unele persoane erau din România, Turcia, oamenii erau uniţi. De toate vârstele şi culorile, amestecându-se şi alăturându-se pentru o cauză”, a declarat aceasta. Maestrul bucătar Jamie Oliver a anunţat că restaurantul său din Birmingham a fost devastat de protestatari.
Ţările europene sunt foarte aproape de o amplificare a nemulţumirii populare, a declarat politologul german Alexandre Rahr, despre violenţele din oraşele britanice. Potrivit lui Rahr, internetul şi presa facilitează o situaţie de transparenţă totală, permiţând populaţiei să vadă toate problemele care există, ceea ce alimentează nemulţumirea. Analistul spune totuşi că nu este vorba despre o revoluţie modernă. Ca şi în cazul revoltelor din nordul Africii, protestele britanice sunt programate şi coordonate prin platformele media, inclusiv Twitter şi Facebook. Scotland Yard a cerut conducerii Twitter să blocheze conturile turbulenţilor, din cauza incitării la violenţă, însă Twitter a refuzat, invocând libertatea de expresie.
• Adevăr modificat • Mark Duggan, tânărul a cărui moarte a generat valul de violenţe din Marea Britanie, nu a deschis focul asupra poliţiştilor, înainte de a fi împuşcat mortal. Comisia independentă de plângeri a poliţiei a anunţat că nu există dovezi că Duggan, de 26 de ani, a deschis focul. Tânărul a murit săptămâna trecută, în timpul arestării sale la Tottenham. O armă a fost găsită la faţa locului dar rezultatele testelor balistice au arătat că nu s-a tras cu ea. Violenţele din Marea Britanie au izbucnit sâmbătă, la Londra, după un protest paşnic faţă de moartea lui Duggan. A urmat o a doua noapte de violenţe şi în alte părţi ale capitalei britanice. În a treia noapte, incidentele s-au extins şi în alte oraşe din ţară. Trei persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Birmingham, unde au avut loc proteste violente. Victimele, care ieşiseră dintr-o moschee, făceau parte dintr-un grup de autoapărare şi încercau să împiedice un jaf. În noaptea de marţi spre miercuri, violenţe sporadice s-au înregistrat în mai multe oraşe din Marea Britanie, însă în Londra, situaţia a fost relativ liniştită, datorită celor 16.000 de poliţişti desfăşuraţi pe străzi. CIRCA 60% DIN POLIŢIŞTII BRITANICI AU FOST DESFĂŞURAŢI LA LONDRA. Totuşi, londonezii au început să formeze patrule cetăţeneşti pentru a se apăra de bandele de hoţi şi turbulenţi. Potrivit poliţiei, 1.200 de persoane au fost reţinute de la declanşarea protestelor. Premierul britanic, David Cameron, a promis că va pune capăt violenţelor şi a sugerat că ar putea fi folosite tunuri cu apă împotriva turbulenţilor.
• Violenţe de milioane • Revoltele din Marea Britanie vor costa companiile de asigurare şi poliţia zeci de milioane de lire sterline. O lege britanică de 125 de ani obligă poliţia să plătească pagubele, în cazul violenţelor de stradă, pentru că nu îşi îndeplineşte datoria de a menţine ordine. Aşadar, statul va trebui să plătească cel puţin o parte din factura pentru ciocnirile şi jafurile din Londra şi alte oraşe britanice. Potrivit Asociaţiei Asiguratorilor Britanici, pagubele se ridică la zeci de milioane de lire sterline, în plină campanie de austeritate, marcată de reduceri bugetare istorice, pentru reducerea deficitului bugetar. O parte din forţele de ordine au încheiat asigurări pentru revolte. Potrivit contractelor semnate, ”revoltă înseamnă acţiunile oricărui grup de peste 12 persoane strânse zgomotos şi al căror comportament face pe oricine să se teamă pentru siguranţa sa”. Astfel, companiile de asigurări se aşteaptă la numeroase plângeri.