La 24 de ore după ce SUA și aliații lor au declanșat cel mai mare bombardament aviatic împotriva pozițiilor teroriștilor ISIS (Statul Islamic) din Siria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a adus în țară încă 22 de cetățeni români. Oficialii MAE susțin că acțiunea complexă de repatriere a fost finalizată cu succes și a beneficiat și de sprijinul Ambasadei României la Beirut. De la debutul conflictelor din Siria, în martie 2011, Ambasada României la Damasc a repatriat, „prin proceduri proprii“, 582 de cetățeni români. Războiul civil din Siria a izbucnit în urmă cu trei ani, după represiunea sângeroasă a protestatarilor împotriva regimului al-Assad. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului susţine că are dovezi care arată că 150.344 de persoane au murit în conflictul izbucnit în martie 2011. Dintre acestea, 51.212 erau civili neimplicaţi în lupte, iar aproape 8.000 dintre victime erau copii. Bilanţul morţilor în rândul forţelor rebele care luptă pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad şi a familiei sale de la putere se ridică la 37.781. Printre aceştia se numără şi luptători jihadişti din ISIS şi din organizaţia fundamentalistă Frontul Al-Nustra, afiliat cunoscut al grupării teroriste al-Qaeda. MAE precizează că acțiunile de asistare și sprijinire a cetățenilor români rămași pe teritoriul sirian, inclusiv prin măsura evacuării și repatrierii, vor continua. Totodată, toți cetățenii români care se află pe teritoriul Siriei sunt sfătuiți să părăsească în regim de urgență acest stat. Atacul SUA, cu sprijinul Arabiei Saudite, Iordaniei, Bahrainului şi Emiratelor Arabe Unite (EAU), a vizat 20 de obiective ale grupării extremiste ISIS, în principal poziții din provinicia Raqa. Aceasta este cunoscută ca principalul bastion al Statului Islamic în Siria, organizaţia controlând, de asemenea, şi cea mai mare parte din estul ţării, în special provincia petrolieră Deir Ezzor şi o mare parte a frontierei cu Turcia.