Românii nu înţeleg că acum pot cumpăra mai puţine decât acum un an, chiar dacă salariile lor au fost majorate, ceea ce îi va face ţinta perfectă pentru capcane populiste, a declarat, miercuri, economistul-şef al BRD, Florian Libocor, la conferinţa "Banca viitorului" ...
A început singurul program social susţinut integral de patronatele hoteliere din România, adică "Litoralul pentru toţi". Ca în fiecare an, tarifele se încadrează în intervalul 159 şi 605 de lei pe săptămână. Programul a început în data de 14 mai şi se ...
În ultimele săptămâni, preşedintele României pare ocupat cu declaraţiile deplasate la adresa premierului Viorica Dăncilă. Indiferent de subiect, Iohannis o tot pomeneşte pe Dăncilă, în contexte misogine şi autoritar prost înţelese. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut ...
Creșterea indicelui ROBOR nu este o grijă pentru românii care au credite, susține Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). Deși nu neagă că un ROBOR crescut înseamnă rate mai mari, Adrian Vasilescu a declarat că cele mai afectate sunt băncile care au ...
Sediul ANFP a fost gazda unei întâlniri bilaterale, româno - franceze, președintele Vasile – Felix Cozma primindu-i pe Christophe Gigaudaut, consilier de cooperare, și Stéphane Cesari, consilier adjunct, reprezentanți ai Ambasadei Franței în România. Scopul ...
Un microbuz cu opt români s-a răsturnat pe un drum comunal din Austria. Două dintre victime sunt grav rănite şi au fost transportate cu elicopterul la Spitalul Universitar din Graz, anunţă presa austriacă. Alt pasager a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul UKH din Graz. Accidentul s-a produs ...
Se ştie că românii sunt fiinţe extrem de religioase. Nu doar îmbulzelile ce pun la grea încercare nervii şi muşchii jandarmilor supernatrenaţi pe la diversele întruniri religioase arată asta, ci inclusiv căutările pe Google. Astfel, agenția de SEO AdMarks Media a realizat un studiu ...
România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte educaţia financiară, indicatorul care măsoară nivelul acestei componente fiind de 21%, comparativ cu nivelul mediu al UE, de 52%. În Bulgaria, procentul este de 35%, a declarat, marţi, secretarul general al Asociaţiei Pentru ...
Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană ...
Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei se adânceşte în România de la un an la altul. În actualul ritm, în 30 de ani, populaţia României va ajunge la nivelul anului 1950, iar în 2100 vom fi mai puțini cu şapte milioane şi jumătate. Fenomenul de ...
România a participat, alături de alte state, la o operaţiune împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în cadrul unei "razii multinaţională simultană, potrivit BBC. Specialişti în domeniul cibernetic din mai multe ţări europene, Canada şi Statele Unite au atacat mai multe ...
De 1 mai, unii servesc mititei pe litoral, alții petrec în hoteluri de lux în Dubai! Un cuplu de români a plătit 42.500 de euro pentru un sejur de șapte nopți în Dubai de 1 Mai, urmând să se cazeze la un hotel de cinci stele, într-un apartament situat sub apă, acesta fiind cel ...
Ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, a anunţat, vineri, că preşedintele Emmanuel Macron şi-a propus să revină în România, după vizita efectuată în luna august a anului trecut, acest lucru urmând să se întâmple ”fie anul acesta, fie anul ...
România, ca stat membru UE și NATO, se află, de multe ori, în prima linie a provocărilor de pe scena internațională, fiind parte a deciziilor politice și militare ce pun în mișcare lumea, zi de zi. Conflictul din Siria, criza imigranților, amenințările teroriste, transformările și ...
Bulgaria vrea să introducă taxarea mașinilor în funcție de gradul de poluare, după modelul românesc, ministrul Finanțelor din țara vecină apreciind că noua impozitare trebuie să fie introdusă rapid. Astăzi, numeroși români își înmatriculează mașina în Bulgaria ...
La nivel golobal aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B nu sunt conştiente că trăiesc având o boală incurabilă, precizează un studiu realizat de Polaris Observatory şi publicat în Lancet Gastroenterology & Hepatology Journal pe 26 martie. Studiul arată că deşi ...