Cotată cu şanse la podiumul olimpic, reprezentativa de handbal feminin a României va trebui să se mulţumească la Beijing doar cu prezenţa în turneul locurilor 5-8, după eliminarea suferită în faţa Ungariei. Deşi obiectivul naţionalei feminină era obţinerea unei medalii, şocul cu Ungaria a făcut ca singura echipă tricoloră calificată la Jocurile Olimpice să termine competiţia în afara podiumului. „În momentul în care am fost instalat, obiectivul era locurile 1-6. Între timp, datorită rezultatelor bune, s-a modificat şi aşa s-a ajuns la această ţintă - medalia. Un obiectiv nerealist, după părerea mea, ţinînd cont de situaţia sportului din România”, a declarat Tadici după partida cu Ungaria. Aşadar, în acest moment, singura poziţie de consolare ar fi clasarea pe locul 5, însă nici acest lucru nu pare foarte la îndemînă. Tricolorele trebuie să se impună în ambele partide pe care le mai au de disputat în turneul pentru locurile 5-8. Primul hop este întîlnirea cu Franţa, programată astăzi, de la ora 9.15, echipă care a cedat la limită, 31-32, în sferturi, după prelungiri, în faţa Rusiei. Asta, în timp ce în semifinale se vor duela pentru un loc în finală Ungaria cu Rusia şi Coreea de Sud cu Norvegia. Deşi elevele lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au mai jucat în compania franţuzoaicelor la Beijing, atunci cînd s-au impus cu 34-26 în faza grupelor, datele problemelor sînt cu totul altele în acest moment. Fiecare dintre cele patru echipe rămase în turneul consolării îşi doreşte să termine competiţia cît mai sus, iar unele menajări ale echipelor speculate în faza grupelor nici nu mai pot intra acum în discuţie. În plus, Franţa a arătat că are resurse nebănuite în faţa Rusiei, ţinînd în şah campioana mondială en titre pe tot parcursul partidei, care a reuşit să se impună abia în prelungiri.
Reclamaţia Franţei la adresa arbitrajului, respinsă
Federaţia Franceză de Handbal (FFHB) a depus o reclamaţie oficială prin care a contestat două decizii luate de arbitrii partidei cu Rusia. „Dintre numeroasele erori care au stricat meciul, am scos în evidenţă două greşeli tehnice ale arbitrilor (n.r. - Fengjuan Liu şi Shuyong Liu, din China) care ar fi putut schimba rezultatul final”, a declarat, marţi, directorul tehnic al FFHB, Philippe Bana. Forul francez a cerut în reclamaţie ca partida să fie rejucată, însă acest lucru a fost respins, a anunţat apoi Bana.