România - Moldova, în PES 2020 - Meciul prieteniei, împreună împotriva pandemiei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

România - Moldova, în PES 2020 - Meciul prieteniei, împreună împotriva pandemiei!

Sport 12 Aprilie 2020 / 13:03 845 accesări
Sursa foto: www.frf.ro

Sursa foto: www.frf.ro

Site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a anunţat că FRF organizează partida România - Moldova în PES 2020, pe 15 aprilie, iar sumele obținute din vânzarea biletelor virtuale vor ajunge la cei ce luptă în prima linie cu coronavirusul, prin intermediul UNICEF.

Parteneriatul dintre FRF și Federația Moldovenească de Fotbal, încheiat în august 2019, parcurge o nouă etapă, printr-un proiect de suflet în această perioadă dificilă.

După observatori de arbitri români la meciurile primului eșalon din Republica Moldova și reprezentanți ai Federației de peste Prut în proiectul Youth Council al FRF, o nouă premieră prin duelul la eFotbal!

Asta în continuarea amicalelor devenite deja tradiție la nivelul reprezentativelor de juniori U15, acolo unde primele partide internaționale din cariera celor mai tineri tricolori se dispută mereu în format tricolor.

Tot cu caracter amical au fost și cele trei dueluri pe gazon la nivel de seniori, până acum. Ultimul dintre ele, 2-0 la București pentru România, în 2007.

CUM POȚI AJUTA LUPTA CU CORONAVIRUSUL PRIN FOTBAL

  • România-Moldova se disputăpe 15 aprilie, de la ora 20:00, iar duelul va fi transmis live de PRO X, pagina Echipa Națională (facebook) și FRF TV (youtube).
  • Biletele virtuale se pot achiziționa pe site-urilebilete.frf.roșibilete.ro.
  • Prețul unui bilet virtual este de 10 lei și poți achiziționa oricâte bilete dorești,până pe 15 aprilie, data partidei, inclusiv.
  • Din toate sumele încasate, UNICEF va achiziționa echipamente de protecție (măști, mănuși, ochelari), termometre cu infraroșu și alte echipamente speciale necesare în pandemie asistenților medicali comunitari, asistenților și lucrătorilor sociali care merg pe teren pentru a asigura copiilor vulnerabili și familiilor acestora servicii de sănătate și protecțiesocială.

DE CE?

  • Acum, mai mult ca oricând, cei mai vulnerabili dintre copii au nevoie de ajutor. Acum, mai mult ca oricând, copiii vulnerabili și familiile lor trebuie să aibă acces crescut la servicii medicale și de asistență socială, ca să rămână sănătoși. Un profesionist echipat și protejat este sprijin real pentru mulți copii, părinți și Profesioniștii din prima linie vin în sprijinul celor mai vulnerabili copii și a familiilor lor.

CINE?

  • FRF și UNICEF sunt parteneri în această campanie, iar Adrian Urma (căpitan) și Cristian Radu vor reprezenta echipa națională de eFotbal a României în PES 2020.



12