România - Polonia, în Cupa Davis, se va juca pe zgură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

România - Polonia, în Cupa Davis, se va juca pe zgură

Sport 08 August 2018 / 22:45 467 accesări
Tenismenii tricolori speră să revină în Grupa I, Zona Europa / Africa, a Cupei Davis by BNP Paribas (sursa foto: www.frt.ro)

Tenismenii tricolori speră să revină în Grupa I, Zona Europa / Africa, a Cupei Davis by BNP Paribas (sursa foto: www.frt.ro)

Federația Română de Tenis a anunțat, oficial, miercuri, decizia ca întâlnirea dintre România și Polonia, din turul al treilea al Grupei a II-a, zona Europa / Africa, din Cupa Davis by BNP Paribas, programată în acest an, în zilele de 15 şi 16 septembrie, să se dispute pe zgură, în Sala Polivalentă la Cluj-Napoca.

Această decizie a fost luată după consultări cu tenismenii tricolori și cu căpitanul nejucător Gabriel Trifu. Partida cu Polonia are o miză extrem de importantă: echipa care se va impune va reveni în Grupa I, Zona Europa / Africa, a Cupei Davis by BNP Paribas, grupă din care România a retrogradat la sfârşitul anului trecut.

„Revenim cu plăcere la Cluj-Napoca, ori de câte ori avem ocazia, pentru că este ceva aparte să joci în spectaculoasa Sală Polivalentă. Toate Naționalele României au avut parte de o primire excepțională în orașul Cluj-Napoca, și ne dorim ca la acest meci, unul foarte important pentru tenisul românesc și pentru echipa noastră de Cupa Davis, să vedem în tribune cât mai mulți români care să ne încurajeze. Jucătorii și-au exprimat dorința ca acest meci să se desfășoare pe zgură și, beneficiind, ca de fiecare dată, de sprijinul și implicarea totală a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și a domnului primar Emil Boc, acest lucru este posibil”, a declarat Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis, pentru site-ul www.frt.ro.

Taguri articol


12