La sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat faza grupelor în Liga Europeană la volei masculin, ediţia 2011, iar Slovacia, Slovenia, România şi Spania au obţinut calificarea pentru Final Four-ul de la Kosice, programat în “Steel Arena”, pe 16 şi 17 iulie. Tragerea la sorţi a semifinalelor, desfăşurată ieri, a stabilit ca România să întâlnească Slovacia, gazda turneului final! Cele două formaţii se cunosc foarte bine, pentru că s-au aflat în aceeaşi grupă a Ligii Europene în ultimii doi ani. În 2011, victoriile au fost împărţite: 3:0 şi 1:3 la Constanţa, 3:0 şi 1:3 la Nitra. Programul semifinalelor de sâmbătă: Slovenia - Spania (ora 17.00) şi Slovacia - România (ora 20.00). Finalele vor avea loc duminică, tot de la orele 17.00 şi 20.00. Câştigătoarea Ligii Europene masculine va evolua în calificările pentru World League 2012.
La feminin se joacă la Istanbul, în sala “Burhan Felek Volleyball Hall”, pe 15 şi 16 iulie. În semifinale, Serbia va întâlni Cehia, de la ora 17.00, iar Turcia şi Bulgaria vor juca de la ora 19.30. Finalele se joacă de la orele 16.30 şi 19.00. Primele două clasate la turneul final feminin vor obţine dreptul de a juca în FIVB World Grand Prix 2012.