România - unul dintre puţinele state care nu au fost afectate direct de terorism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România - unul dintre puţinele state care nu au fost afectate direct de terorism

Politică 24 Martie 2015 / 15:12 303 accesări

România rămâne unul dintre puţinele state care nu au fost afectate direct de flagelul terorismului, a declarat, astăzi, directorul SRI, Eduard Hellvig, precizând, pe de altă parte că ţara noastră prezintă un interes tot mai ridicat din partea "entităţilor cibernetice ostile". "Am acordat o atenţie deosebită susţinerii unui mix adecvat de măsuri de prevenire şi contracarare, care să permită menţinerea nivelului de albastru precaut. Inclusiv ca urmare a eforturilor SRI, România rămâne una din puţinele ţări care nu au fost afectate direct de acest flagel”, a declarat, marţi, directorul serviciului, Eduard Hellvig, după şedinţa de bilanţ pe 2014, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, vicepremierul Gabriel Oprea şi membri ai Comisiei de control a activităţii SRI. Pe de altă parte, Hellvig a precizat că România prezintă "interes tot mai ridicat pentru entităţi cibernetice ostile, preocupate să obţină acces la sisteme informatice de interes naţional sau să extragă informaţii". La aniversarea a 25 de ani de existenţă ai SRI, Hellvig a subliniat că "au mai existat greşeli", dar ele nu au fost de natură să afecteze securitatea naţională. Referitor la criza din Ucraina, directorul SRI a precizat că a anticipat corect şi a informat decidenţiiprivind evoluţiile de risc în plan regional, "fapt care a contribuit la fundamentarea unor decizii strategice importante în domeniul securităţii naţionale". Totodată, Eduard Hellvig a afirmat că SRI a acordat, anul trecut, o atenţie sporită contraspionajului, care a crescut ca intensitate, "dar rămâne la nivel redus al impactului".



12