La finalul anului 2009, rata absorbţiei fondurilor europene s-a situat puţin peste 10% din totalul sumelor disponibile în perioada 2007 - 2009. Aceasta înseamnă că România a atras, până la finalul anului, aproximativ 600 de milioane de euro din cele 5,624 miliarde disponibile. Teoretic, lucrurile nu stau chiar aşa de rău, dacă nu ne uităm direct la plăţile efectuate pe proiecte ci privim în perspectivă. De exemplu, finanţarea UE în cadrul proiectelor contractate, potrivit ultimelor date disponibile la Ministerul Finanţelor Publice (30 noiembrie), acoperă aprox. 53% din banii UE alocaţi. Aşadar, teoretic, sunt sanse ca plăţile să ajungă în scurt timp la 53%, ceea ce depinde de ritmul derulării proiectelor. Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi Programul Operaţional Regional rămân campioanele atragerii de fonduri europene, din punct de vedere al numărului de proiecte relevante, al ritmului aprobări şi contractării acestora precum şi al sumelor UE atrase. În cea de-a doua jumătate a topului se află Transportul şi Capacitatea administrativă a instituţiilor publice. Transportul primeşte o gură de oxigen în decembrie, când MTI a semnat cu Comisia Europeană finanţarea pentru trei proiecte majore, depuse în cadrul axei prioritare 2 - „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem naţional de transport durabil”. Pe ultimele două locuri din punct de vedere al absorbţiei fondurilor se găsesc Programul Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA) şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. PO DCA a înregistrat o rată de cheltuire a fondurilor de 1,25%, deşi numărul de proiecte contractate este destul de mare - 96 de contracte. La rândul său, PO Asistenţă Tehnică a înregistrat o rată nesemnificativă de absorbţie, de 0,11%, cu numai 13 proiecte contractate.