Nici la finele lui 2010, România nu stă mai bine la capitolul accesării fondurilor europene. Potrivit unor documente interne ale Comisiei Europene (CE) obţinute de Financial Times (FT), până în prezent, România a cheltuit efectiv 239 de milioane euro din fondurile structurale în valoare de 19,67 miliarde euro, alocate pentru perioada 2007-2013. România va beneficia de fonduri structurale de două ori mai mari decât contribuţia sa la bugetul general în perioada 2007-2013. Uniunea Europeană (UE) nu a cheltuit până acum decât 10% din cele 347 miliarde de euro alocate până în 2013, pentru a promova dezvoltarea regiunilor sărace. Din datele FT, miliarde de euro din fondurile alocate de UE pentru dezvoltarea regiunilor subdezvoltate nu sunt utilizate deoarece statele membre nu pot să asigure cofinanţarea necesară pentru eliberarea fondurilor. Publicaţia critică birocraţia şi lipsa de control a Fondurilor structurale şi a Fondurilor de coeziune, cele două instrumente financiare ale CE pentru gestionarea acestor fonduri de ajutor. Un studiu intern realizat luna trecută de CE, la care FT a avut acces, arată că de fondurile destinate sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii au beneficiat şi companii multinaţionale precum Coca-Cola, IBM şi Nokia Siemens. Alte companii utilizează fondurile UE pentru a putea să-şi mute uzinele în ţări unde forţa de muncă este mai ieftină, în pofida regulilor care interzic astfel de practici. CE susţine că există şi alte motive pentru nivelul scăzut de atragere a fondurilor, incluzând timpul necesar pentru ca proiectele să fie selectate şi banii să fie cheltuiţi, pentru ca ulterior să fie decontaţi de Bruxelles. Directivele pentru alocarea de fonduri au fost definite în 2006, înainte însă ca criza financiară să oblige guvernele UE la restricţii bugetare. Potrivit directivelor, UE nu poate debloca ajutoarele decât dacă autorităţile naţionale sau locale vizate contribuie şi ele cu finanţarea pentru proiectele reţinute.