În 12 ani de război, România a plătit pentru misiunea din Afganistan peste jumătate de miliard de euro, potrivit postului public TVR. Suma reprezintă cam o treime din bugetul din acest an al Ministerului Apărării. Cele mai mari cheltuieli le au SUA, care doar în 2011 au alocat, pentru operaţiunile din Afganistan, aproape 120 miliarde de dolari. Peste 25.000 de soldaţi români au luptat în Afganistan în cei 12 ani de conflict. Contingentul românesc s-a schimbat la fiecare şase luni. La începutul conflictului, în 2002, România avea în Kabul doar câteva zeci de poliţişti militari. Ulterior, contingentul s-a mărit la 600. Timp de doi ani, MApN a avut în Afganistan puţin peste 2.000 de oameni, România fiind a şaptea ţară contribuitoare din ISAF. Operațiunile României s-au concentrat pe zonele Kandahar, Zabul şi Kabul. În cei 12 ani, la capitolul pierderi umane, s-au înregistrat 23 de morţi şi peste 150 de răniţi. În schimb, forțele SUA au înregistrat 2.335 de morți. După retragerea generală de anul acesta, americanii intenţionează să lase în Afganistan cel mult 10.000 de militari. Invazia Afganistanului a fost provocată de atacurile de la 11 septembrie 2001, revendicate de Al-Qaida, organizație care avea sprijinul regimului taliban de la Kabul.