Conform aşteptărilor, echipa naţională de volei masculin a României a depăşit fără probleme primul tur preliminar contînd pentru Campionatul European din 2009. După 3-0 în deplasare, tricolorii s-au impus cu acelaşi rezultat şi în returul de aseară, desfăşurat în Sala Olimpia din Ploieşti. Scorul pe seturi a fost 25-16, 25-18 şi 25-20, după o partidă în care formaţia noastră nu a avut deloc emoţii, iar selecţionerul Marius Botea a utilizat în ultimul parţial toate cele cinci rezerve. Formaţia de start a fost aproape aceeaşi ca în Luxemburg: Andrieş - Lică, Stancu, Macovei, Voinea, Ciortea şi libero Feher. Au mai jucat Dascălu, Gontariu, Laza, Ţuţea şi Carpen. România s-a calificat astfel pentru Grupa A preliminară, în care va întîlni, în ordine, Ucraina, Slovacia şi Cehia. Meciurile vor avea loc în cadrul turneului programat la Poprad (Slovacia) în perioada 23-25 mai. Al doilea turneu din grupa României va fi găzduit de Plzen (Cehia), între 30 mai şi 1 iunie. Însă pînă atunci, formaţia pregătită de Marius Botea şi Aurel Vlaicu va susţine două meciuri amicale cu selecţionata Belgiei, pe 16 şi 17 mai. Pînă joi, cînd este programată plecarea în Belgia, tricolorii îşi vor continua antrenamentele la Izvorani. Alte rezultate: Danemarca - Marea Britanie 3-2 (în tur: 2-3; britanicii s-au calificat la punctaveraj!); Norvegia - Muntenegru 0-3 (în tur: 0-3); Suedia - Austria 3-0 (în tur: 3-2).