Echipa naţională de handbal feminin a României a câştigat, sâmbătă, meciul cu prima reprezentativă a Olanda, scor 24-23, în turneul amical de la Eindhoven, notează ProSport.
Ambros Martin, noul selecţioner al României, nu a contat pe Cristina Neagu, dar şi pe alte jucătoare exponenţiale, precum Paula Ungureanu şi Melinda Geiger. Partida a fost destul de echilibrată, iar diferenţa maximă în meci a fost de maximum trei goluri, 10-7 pentru Olanda. Jocul a fost decis în ultima secundă, de Eliza Buceschi, care a marcat dintr-o aruncare de la 7 metri.
Au înscris pentru România: Buceschi (6 goluri), Perianu (4), Udriştoiu (4), Popa (3), Chintoan (2), Laslo (2), Manea (1), Chiper (1), M. Neagu (1).
România a pierdut primul meci din Olanda, 19-23 cu Serbia, după ce tricolorele au fost conduse şi la 11 goluri diferenţă. Apoi, România a învins Olanda B, scor 32-25.