Naționala feminină de handbal a României a învins selecționata ''B'' a Olandei cu scorul de 32-25 (19-14), vineri, în ziua a doua a turneului de la Eindhoven (Olanda).
Tricolorele, care au reușit prima lor victorie sub comanda spaniolului Ambros Martin, au început mai greoi și au fost conduse cu 3-1, 4-2 și 8-6, dar apoi au preluat controlul jocului și au dominat meciul, diferența maximă de pe tabela de marcaj fiind de zece goluri, 32-22.
Golurile echipei noastre au fost reușite de Gabriela Perianu (4), Bianca Tiron (5), Ana-Maria Tănăsie (1), Eliza Buceschi (5), Laura Chiper (3), Laura
Popa (3), Florina Chintoan (7), Cristina Laslo (2), Ana Iuganu (1), Gabriela Preda (1).
Pentru olandeze au înscris De Haze (5 goluri), Beugels (4), Nieuwenweg (3), Freriks (2), Steenbakker (2), Haggerty (2), Jongenelen (2), Struijs (1), Vollebregt (1), Schoenaker (1), Pavkovic (1), Meijer (1).
În celălalt meci al zilei, Olanda ''A'' a întrecut Serbia cu scorul de 31-29.
Sâmbătă, în ultimul său meci, România va înfrunta Olanda ''A'' (16,30).