Vineri, la Ankara, a debutat Campionatul Balcanic de volei masculin rezervat speranţelor (jucători născuţi în 1999 şi mai tineri), competiție la care participă şase echipe. În prima zi a turneului, echipa naţională a României, antrenată de Mircea Dudaș și Radu Began, a reușit o frumoasă victorie în fața Serbiei, scor 3:0 (25:13, 25:20, 25:21). Ambii jucători de la CVM Tomis Constanța prezenți în Turcia, Ovidiu Darlaczi și Levin Izet, au intrat pe teren în această partidă. Darlaczi, căpitanul echipei naționale, a fost cel mai eficient jucător de pe teren, cu 25 de puncte, în timp ce Izet a evoluat în setul al doilea, din postura de rezervă. România va juca în meciurile următoare cu Moldova, Turcia, Bulgaria şi Bosnia & Herțegovina.
Tot săptămâna aceasta se desfășoară și două Balcaniade feminine. În cea rezervată cadetelor (jucătoare născute în 1997 şi mai tinere) de la Kazanlîk (Bulgaria), România a pierdut și a doua partidă jucată, 2:3 cu Bulgaria, și urmează să mai înfrunte Serbia și Grecia. La Campionatul Balcanic de volei feminin rezervat speranţelor, de la Ivanjica (Serbia), naționala României a înregistrat prima înfrângere, 1:3 cu Turcia, dar se menține în lupta pentru un loc pe podium, după victoriile cu Albania și Bulgaria. Formația noastră va mai întâlni Serbia şi Bosnia & Herțegovina.