România a pierdut primul meci în preliminariile CE de volei cadeţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei cadeţi / Preliminariile CE, Grupa D: ROMÂNIA - AUSTRIA 1:3

România a pierdut primul meci în preliminariile CE de volei cadeţi

Sport 04 Ianuarie 2013 / 00:00 459 accesări

Ieri, în Turcia, la Ankara, în prima partidă susţinută în turneul de calificare la Campionatul European de volei din 2013 rezervat cadeţilor, România a pierdut duelul cu Austria, scor 1:3 (22:25, 18:25, 25:18, 23:25). Din echipa de start a României (antrenori George Grigorie şi Răzvan Parpală) au făcut parte trei jucători de la CVM Tomis Constanţa: extrema Adrian Aciobăniţei (care a reuşit cele mai multe puncte pentru echipa noastră, 11, dintre care trei blocaje), centrul Robert Vologa (8p) şi universalul Mihai Tarţa (3p, schimbat la începutul celui de-al doilea set, el a mai fost utilizat în ultimul set). La începutul setului secund a fost trimis în teren şi extrema Marius Iftime (9p), iar la începutul setului al treilea şi coordonatorul Cezar Bulgaru, cei doi fiind folosiţi până la final. Al şaselea jucător de la CVM Tomis din lotul României, Eduard Ocunschi, a fost trimis şi el în teren în ultimul set, pe postul de centru.

Programul următoarelor partide pe care echipa noastră le va susţine în Grupa D de calificare se prezintă astfel - astăzi, ora 19.00: România - Turcia; sâmbătă, 5 ianuarie, ora 16.30: România - Lituania; duminică, 6 ianuarie, ora 14.00: România - Spania; luni, 7 ianuarie, ora 14.00: România - Olanda.

Celelalte rezultate înregistrate ieri: Olanda - Spania 1:3 (15:25, 25:20, 16:25, 13:25) şi Turcia - Lituania 3:0 (25:16, 25:12, 25:13).



12