România a pierdut tot mai mult teren! Cumpărăm usturoi din alte țări!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România a pierdut tot mai mult teren! Cumpărăm usturoi din alte țări!

Social 12 Aprilie 2018 / 15:40 683 accesări

În România, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 hectare, cele mai multe suprafețe fiind mici și foarte mici, exploatate de ferme de familie și mici fermieri.

Astfel, în 10 aprilie 2018, la sediul MADR a avut loc o întâlnire de lucru, în prezența secretarului de stat Daniel Dumitru Botănoiu, la care au participat principalii producători de usturoi din zonele consacrate, respectiv Copălău - județul Botoșani, Teleorman, Dolj, Mehedinți, Iași și Timiș și reprezentanți ai marilor importatori din România, interesați de contractarea unor cantități mari și constante de usturoi produs în România. De asemenea, au fost prezenți reprezentanții direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai Direcției Măsuri de Piață și Comerț Exterior din cadrul APIA.

În cadrul discuțiilor au fost dezbătute aspecte referitoare la dificultățile întâmpinate de cultivatorii de usturoi, între care amintim: costurile mari de producție, deficitul de sămânță din soiuri autohtone, gama de mașini și utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producției către piață, depozitarea, păstrarea și ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieței.

Pe de altă parte, a reieșit interesul comercianților de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferințele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată.

Cei prezenți la întâlnire au subliniat faptul că este pentru prima dată când MADR a așezat la aceeași masă producătorii de usturoi, importatorii și autoritățile pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din țări terțe. În același timp, se are în vedere identificarea de soluții pentru sprijinirea sectorului și crearea de lanțuri de distribuție, între producători și comercianți.

În perioada următoare se va organiza o nouă reuniune la MADR, pentru a stabili care sunt sarcinile ce revin fiecărui actor de pe filieră.

Taguri articol


12