Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a anunţat, ieri, că Fondul Monetar Internaţional (FMI) a trimis, miercuri seara, scrisoarea de aprobare a cererii de credit pe care România a adresat-o instituţiei financiare “şi nu sînt modificări faţă de acordul stabilit iniţial, totul este în bună regulă”. Reprezentanţi ai Guvernului au declarat că FMI a ataşat scrisorii trimise autorităţilor de la Bucureşti un memorandum ce cuprinde date tehnice, cum ar fi încadrarea în anumite limite trimestriale ale deficitului bugetar. În şedinţa de ieri, Guvernul a luat act de scrisoarea FMI prin care este aprobat acordul de împrumut convenit cu România, documentul urmînd să fie transmis FMI şi Comisiei Europene (CE) pentru a fi aprobat de board-urile celor două instituţii. După avizul final al FMI şi CE, prevăzut pentru începutul lunii mai, scrisoarea aferentă acordului de împrumut va fi retrimisă autorităţilor române şi va fi înaintată Parlamentului spre dezbatere şi adoptare, sub forma unui proiect de act normativ. Premierul Emil Boc a anunţat că scrisoarea de intenţie pentru încheierea acordului de împrumut cu FMI a fost semnată de ministrul Finanţelor şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, aceeaşi procedură fiind derulată şi pentru împrumutul de la CE. La rîndul său, Pogea a mai precizat că scrisoarea avizată de Executiv va fi transmisă din nou FMI, în cursul serii, pentru a fi discutată în şedinţa board-ului Fondului Monetar Internaţional, din 4 mai: “Aceleaşi proceduri şi în privinţa celor 5 miliarde de la Comisia Europeană, facilitatea balanţei de plăţi pe termen mediu. Urmează să primim din partea Comisiei o scrisoare de intenţie şi am fost împuterniciţi să apelăm la această facilitate de 5 miliarde, ministrul Finanţelor fiind abilitat să semneze după ce, în prealabil, va prezenta premierului şi vicepremierului conţinutul scrisorii de intenţie. De fapt, textul este aceleaşi, se grevează pe scrisoarea de intenţie agreată cu FMI”. Pogea a arătat că ţinta de deficit bugetar negociată cu FMI pentru al doilea trimestru al acestui an a fost stabilită la 14,5 miliarde de lei, cu 2,4 miliarde lei peste nivelul convenit iniţial, dar pentru finele anului s-a păstrat un deficit de 24,3 miliarde de lei. El a precizat că, de altfel, ţintele de deficit au fost singurele clauze modificate în acordul cu FMI. Pe de altă parte, Pogea a precizat că, în acordul cu Fondul nu există o prevedere “expresă” de majorare sau scădere a salariilor, ci de ajustare a cheltuielilor astfel încît deficitul bugetar să nu depăşească 4,6% din PIB la finele anului, respectiv 24,3 miliarde lei. De asemenea, acele companii cu capital majoritar sau integral de stat vor fi monitorizate mai strict pentru reducerea arieratelor şi creşterea gradului de profitabilitate, iar salariile vor fi majorate la nivelul acestor companii în raport cu nivelul de productivitate. Aceste proceduri sînt prevăzute în acordul de împrumut convenit de autorităţile române cu Fondul. Executivul se aşteaptă ca FMI să acorde prima tranşă din finanţare pentru România, de 5 miliarde de euro, pînă în 15 mai.