România a ratat calificarea la CM de volei feminin din 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România a ratat calificarea la CM de volei feminin din 2010

Sport 20 Iulie 2009 / 00:00 525 accesări

Naţionala de volei feminin a României nu a reuşit să ocupe unul din primele două locuri în turneul de la Subotica (Serbia), care asigurau calificarea la Campionatul Mondial din 2010. Învinse vineri, de Croaţia, voleibalistele tricolore au cedat şi sîmbătă, cu 1-3, în faţa Serbiei, rispind astfel orice speranţe de a obţine biletele pentru turneul final. Cele mai multe puncte pentru echipa României au fost reuşite de Carmen Ţurlea (16) şi Daiana Mureşan (14). Duminică, în ultimul joc susţinut la Subotica, jucătoarele noastre s-au impus, cu 3-1, într-un meci al orgoliilor, împotriva Spaniei. Cele mai multe puncte pentru echipa României au fost reuşite de Daiana Mureşan (20) şi Florentina Nedelcu (15). În cele două meciuri antrenorul Florin Grapă a folosit următoarele jucătoare: Trombiţaş, Miclea, Marcovici (cpt.), Nucu, Nneka, Nedelcu, Ţurlea, Mureşan, Trică, G. Anghel şi Manu - libero.

Rezultate - sîmbătă: România - Serbia 1-3 (17-25, 28-26, 15-25, 15-25), Spania - Croaţia 2-3 (23-25, 25-14, 25-22, 17-25, 14-16); duminică: România - Spania 3-1 (15-25, 25-19, 25-20, 25-17), Serbia - Croaţia 3-1 (25-22, 24-26, 25-17, 25-19). Clasament: 1. Serbia 6p; 2. Croaţia 5p; 3. România 4p; 4. Spania 3p. Primele două clasate, Serbia şi Croaţia s-au calificat la turneul final al CM din Japonia, programat între 29 octombrie şi 14 noiembrie 2010, alături de Cehia şi Italia (din turneul de la Conegliano), Turcia şi Polonia (din turneul de la Rzeszow), Germania şi Olanda (din turneul de la Almere).

Germania a cîştigat Liga Europeană la masculin

Turneul Final Four al Ligii Europene de volei masculin, desfăşurat în Portugalia, la Portimao, s-a încheiat cu victoria reprezentativei Germaniei, fosta adversară a României în Grupa B. Rezultate - sîmbătă, semifinale: Spania - Slovacia 3-1 (12-25, 27-25, 30-28, 25-19); Germania - Portugalia 3-0 (26-24, 25-20, 25-23); duminică, finala mică: Portugalia - Slovacia 3-0 (25-22, 25-23, 25-21); finala mare: Germania - Spania 3-2 (25-20, 21-25, 25-20, 17-25, 15-7).



12