România alocă ajutoare umanitare pentru refugiați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România alocă ajutoare umanitare pentru refugiați

Administrație 03 Februarie 2016 / 17:08 634 accesări

România se alătură statelor donatoare care participă la Conferinţa la nivel înalt în privinţa refugiaţilor, ce se va desfășura la Londra, în 4 februarie. În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se alocă suplimentar bugetului Ministerului Afacerilor Externe suma de 550.000 de lei pentru acordarea ajutorului umanitar de urgență pentru refugiați. Ajutorul va fi alocat pentru programele coordonate la nivelul Organizației Națiunilor Unite, respectiv Planul pentru Răspuns Umanitar în Siria și Planul regional pentru refugiați și reziliență, instrumente instituționale, de cooperare inter-agenții ONU, instituite ca urmare a amplificării crizei refugiaților. Acordarea ajutorului umanitar are în vedere atât dimensiunea crizei umanitare, cât și nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale între statele terțe, care găzduiesc un număr mare de refugiați, și România, precum și angajamentele europene și internaționale ale țării noastre.

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în dezbatere publică şi poate fi consultat la adresa:

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/transparenta_decizionala/2016.01.28_hg_siriafinal.pdf

Taguri articol


12