România ar putea avea tîrguri şi pieţe de weekend, autorizate de primării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România ar putea avea tîrguri şi pieţe de weekend, autorizate de primării

Social 12 Februarie 2007 / 00:00 755 accesări

Pentru românii obişnuiţi cu efectuarea cumpărăturilor pe ultima sută de metri, sfîrşitul de săptămînă ar putea fi mult mai atrăgător decît pînă acum, mai ales că multe pieţe şi tîrguri ar putea fi autorizate doar în timpul week-end-ului. Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ţara noastră se va adapta practicilor din Uniunea Europeană şi va avea în curînd noi tîrguri şi pieţe autorizate. "Ţăranii ar trebui să vîndă în pieţe doar sîmbăta şi duminica pentru că acest lucru se întîmplă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Nu avem competenţa să reglementăm această practică, însă am recomandat autorităţilor locale să nu mai autorizeze astfel de unităţi de desfacere a produselor decît în această perioadă a săptămînii", a declarat directorul din cadrul ANSVSA, Virgil Eftimie. Ordinul privind vînzarea produselor primare de către micii producători s-ar putea modifica, astfel încît, dacă sînt respectate normele de igienă, să fie permisă comercializarea produselor pe teritoriul ţării. "Dacă un ţăran dovedeşte că respectă normele de igienă privind producerea, transportul şi comercializarea produselor, acesta poate vinde în toată ţara. O modificare sigură a ordinului se referă la posibilitatea de a vinde brînză maturată, însă dacă pînă acum s-au aplicat anumite restricţii, am trecut deja la prelungirea cu şase luni a termenului de intrare în vigoare a legii", a completat Virgil Eftimie. Directorul ANSVSA a precizat că nu este vorba despre o derogare, deoarece numai Comisia Europeană are dreptul de a da derogări, ci doar de o "amînare" a intrării în vigoare a ordinului. Pentru a se înregistra, ţăranul trebuie să depună o cerere la Direcţia Sanitar Veterinară din judeţ, care să cuprindă date despre numele producătorului, activitatea desfăşurată, tipurile şi cantităţile de produse supuse vînzării directe şi locurile de vînzare directă a produselor primare.



12